16-22, ÎNCĂ SE MAI TRAGE ÎN NOI!

De ce este România sub "gloanțe", chiar și după 35 de ani de la Revoluție

Recunoștința mea e veșnică pentru tinerii care și-au dat viața în decembrie ‘89. Fără jertfa lor, n-aș fi scris astăzi un rând.

Memoria lor ar trebui să ne fie sfântă, nu transformată în armă politică, nu confiscată de tabere si invocată doar când convine. Sfântă în sensul cel mai simplu; atinsă cu grijă, purtată cu respect, apărată de minciună.

Din nefericire, azi nu mai suntem judecați după ceea ce suntem sau după ceea ce gândim, ci după taberele cărora cred unii că aparținem. Iar firescul de a gândi critic nu e pe placul nimănui, îi nemulțumește pe toți. Lumea de astăzi vrea militanți și adepți, followeri, nu oameni care pun întrebări incomode.

Textul acesta, ca toate celelalte, nu aparține niciunei tabere. E doar o privire în oglindă.

București, decembrie 2019 / arhiva autorului

Românii au împușcat români

Din ordinele lui Nicolae și ale Elenei Ceaușescu, românii au împușcat alți români. Armata și Securitatea și-au iubit comandanții mai mult decât propriul popor și au apăsat pe trăgaci, fie la ordin, fie convinși că apără “valorili” socialismului.

Astăzi, doar muniția s-a schimbat, tirul încă funcționează. Și suntem sub “gloanțe” chiar și când citiți aceste rânduri: ne ucide corupția endemică, ne execută după bunul plac justiția capturată, ne disprețuiește statul, chiar și așa eșuat cum e.

Sacrificiul de sânge a fost tragic și real! Iar Revoluția a fost cât se poate de reală! Doar că mitul ei eliberator nu mai e suficient pentru a ne ține împreună. Avem nevoie acum, mai mult ca oricând, de o altă narațiune în care să încăpem cu toții, cei care am plecat și cei care am rămas.

Doamnelor și domnilor, stimați cititori, istoria ne obligă pe noi, românii, ca în fiecare decembrie să privim în urmă și să ne plângem morții. De treizeci și cinci de ani, sărbătorile noastre încep cu comemorări.

Vă invit să citiți acest text nu ca pe o comemorare, ci ca pe o radiografie a ceea ce este astăzi România!

Vă invit în trecut nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a înțelege de ce viitorul nostru întârzie!

Toată lumea trage! Nimeni nu știe de ce!

Pe 22 decembrie 1989 am fost sub gloanțe în zona Palatului Telefoanelor. Noroc cu niște tomberoane grele, de metal, în spatele cărora fratele meu și cu mine ne-am adăpostit!

Soldații trăgeau în gol, în tot ce mișca, râul, ramul, fără țintă și fără sens.

Unul, încorporat în septembrie 1989 - am aflat asta chiar de la el - de emoție, de frică sau din neștiință, nu a reușit să schimbe încărcătorul pistolului mitralieră, astfel că pentru scurt timp focul s-a oprit. Dar nu și cel îndreptat spre noi.

Am stat culcat la pământ și m-am întrebat cine trage și mai ales de ce.

Întrebarea a rămas fără răspuns treizeci și cinci de ani.

Dar între timp, am înțeles altceva: gloanțele nu s-au oprit niciodată, ele s-au transformat.

Teza Securității: “Nu a fost nicio Revoluție!”

De trei decenii și jumătate circulă o teză repetată cu obstinație de nostalgicii ceaușiști și de “istoricii” Securității: anume că nu a existat nici o revoluție, doar o lovitură de stat orchestrată la Malta, între Bush și Gorbaciov. Că poporul a fost masa de manevră într-un scenariu sovietic. Că morții au căzut degeaba, într-o piesă de teatru regizată de alții.

Profesorul britanic Dennis Deletant, care și-a dedicat viața studiului comunismului și istoriei României, numește această teză exact așa cum merită: „baliverne!”

Într-un interviu acordat recent pentru News.ro, profesorul Deletant e categoric: „Revoluția din decembrie 1989 a fost făcută de poporul român, care l-a răsturnat pe dictatorul Nicolae Ceaușescu”. Iar când e întrebat despre teroriști, răspunde fără ezitare: „Au fost cât se poate de reali. Erau români din rândurile Securității”. Despre Malta? „Cei doi (n.m. - Bush și Gorbaciov) nici măcar n-au vorbit despre România”.

1.104 morți. Peste 3.000 de răniți. N-au fost figuranți într-un scenariu. Au fost oameni care au crezut că libertatea merită sângele lor.

Unii dintre ei aveau vârsta copiilor noștri de azi.

Lor le datorăm, dacă nu veșnică recunoștință, măcar onestitatea de a nu le transforma sacrificiul într-o notă de subsol a conspirațiilor.

Revoluția a fost confiscată

Dar dacă Revoluția a fost autentică, victoria ei a durat doar câteva ore! Sau poate câteva zile.

Pentru că apoi a fost confiscată.

Statul român s-a născut eșuat

Justiția României post decembriste s-a născut dintr-un păcat originar care i-a otrăvit tot parcursul: procesul soților Ceaușescu.

Un tribunal militar improvizat într-o curte de cazarmă a dat o sentință scrisă dinainte.

Am ratat astfel să aflăm detalii din măruntaiele sistemului și, mai ales, cine au fost complicii lui. Singurii martori care știau cine sunt călăii poporului român au dispărut, luând cu ei toate numele de care aveam nevoie.

Tăcerea mortului și amnezia celor vii sunt complicități care nu s-au prescris și care ne ucid și astăzi. Doar armele s-au schimbat!

Dispariția familiei Ceaușescu, fără un proces real, a fost o binecuvântare pentru securitate și pentru foștii nomenclaturiști. De fapt, așa s-a născut statul eșuat român: fără adevăr, fără răspundere, fără vinovați!

Așa s-a născut România de astăzi, dintr-o execuție care a ucis odată cu ea și adevărul.

Si asta nu pentru că Nicolae și Elena Ceaușescu ar fi meritat altceva, ci pentru că o țară care-și începe drumul spre democrație cu un simulacru de proces nu poate construi un stat de drept. Poate doar să-l simuleze.

Și timp de treizeci și cinci de ani asta am făcut. Am simulat existența statului de drept.

Ion Iliescu și ai lui n-au furat doar puterea. Au furat voința românilor.

Au transformat revoluția în tranziție, tranziția în privatizare și privatizarea în jaf sistematic.

Au învățat o țară întreagă că puterea se ia, nu se câștigă.

Că instituțiile sunt instrumente de uz personal, nu principii! Că legea e pentru ceilalți, pentru fraieri și pentru “populime”, pentru cei care n-au relații, pentru cei care n-au bani, pentru cei care n-au protecție.

Suntem bolnavi! De securism și de comunism!

Securismul și comunismul, bolile de fond ale României, n-au dispărut odată cu Ceaușescu. Au intrat în metastază. S-au adaptat!

S-au infiltrat în fiecare instituție pe care am crezut că o construim de la zero. Din nefericire, ele nu sunt trecutul nostru, sunt chiar prezentul.

Ce este “securismul”?

Ce înseamnă “securism” în România anului 2025? Înseamnă că nu poți face nimic fără servicii. Ele „au infrastructura”, ele controlează, ele știu, ele rezolvă - sau nu rezolvă, după interese și după caz.

Înseamnă că statul a externalizat funcții esențiale către structuri care nu dau socoteală nimănui. Și asupra cărora nu se exercită niciun fel de control civil! Serviciile sunt complet de capul lor și controlează absolut totul, de la afaceri și politică până la alegeri, atunci când ele, serviciile, nu sunt luate prin surprindere.

Înseamnă că, după treizeci și cinci de ani de democrație, un fost președinte al României poate declara public că doar SRI are capacitatea să lupte cu corupția și nimeni nu tresare, nimănui nu i se zbârlește pielea!

Traian Băsescu a recunoscut-o la Digi24: serviciile secrete sunt singurele care „au infrastructura necesară” pentru a lupta împotriva corupției.

Asta da victorie! Ăsta da faliment! E recunoașterea că n-am construit nimic, că am mers pe scurtături, că am lăsat serviciile să facă „treaba murdară”, că am preferat eficiența aparentă în locul construcției instituționale.

Ce este “comunismul”?

Ce înseamnă “comunism” în România anului 2025?

Nu uniforme și portrete pe pereți, nu “Cântarea României” și nici “Daciada”, nu cartele, nu beznă, nu frig!

Dar înseamnă justiția ca instrument de putere, nu de dreptate, o justiție care servește rețelele de putere, nu cetățenii.

Înseamnă statul capturat, în care funcțiile publice sunt prize de alimentare pentru clientela politică.

Înseamnă cetățeanul neputincios în fața sistemului, fără pârghii, fără recurs, fără speranță.

Înseamnă lipsa totală a răspunderii: nimeni nu plătește pentru nimic, dosarele se prescriu, achitările cad din cer, vinovații devin victime.

Înseamnă controlul politic al justiției versus controlul securității asupra ei.

Ambele sunt capturi. Ambele sunt anti-democratice. Diferă doar stăpânul - într-un caz politicul, în celălalt serviciile. Dar justiție nu e nici într-unul, nici în celălalt.

Cercul se închide “perfect”: am început democrația cu o farsă judiciară și treizeci și cinci de ani mai târziu tot de Securitate depindem.

Am vrut să construim instituții și am construit numai dependențe.

Și președinții “împușcă”, nu-i așa?

Și președinții trag în noi. Nu cu arme, ci cu dispreț!

Klaus Iohannis a tras zece ani, prin tăcere, prin abandon, prin disprețuitoare indiferență.

Profesorul Ioan Stanomir, într-un text publicat în Contributors, îi face inventarul fără menajamente: „De la dezordinea bugetară la instabilitatea politică, de la erodarea încrederii la elanul mesianic, de la criza statului de drept la fragmentarea comunității de cetățeni - toate acestea sunt legatul pe care îl lasă celor de azi fostul șef de stat. Cea mai dramatică involuție democratică și instituțională din anii din urmă i se datorează.”

Zece ani în care România a avut nevoie de un președinte și a primit un spectator.

Zece ani în care criza statului de drept s-a adâncit sub privirile indiferente ale celui care ar fi trebuit să o oprească.

Președintele Nicușor Dan riscă să tragă acum prin ezitare, prin lipsa de acțiune, prin incapacitatea de a fi la înălțimea momentului.

Stanomir îl avertizează public: „Este vremea ca Președintele Republicii să înțeleagă că momentul așteptărilor a trecut și este clipa acțiunii care să îi probeze, public, relevanța”. Și îi arată miza: „Naivitățile, ezitările, erorile nu mai sunt ale omului, ci sunt cele ale Președintelui Republicii. Ignorarea sa îl va transforma în predecesorul său”.

Doru Bușcu, în Cațavencii, e și mai dur: „Președinte de avarie”. „Deficit de gândire la Cotroceni”. „Un nou brânci în irelevanță dat României”. „Incapabil să depășească condiția medie”.

Președintele e garantul Constituției. Rolul lui e să medieze - între puterile statului când acestea sunt în conflict și între stat și cetățeni când încrederea se erodează.

Când tace, când ezită, când nu mediază trage și el în noi. Cu arme mai subtile decât gloanțele din ‘89, dar tot gloanțe sunt.

Abandon, indiferență, neputință, aceasta este muniția președinților care nu înțeleg ce li se cere.

România are nevoie de un președinte. Nu de un alt spectator la propria decădere.

Cu ce se trage în noi?

Atunci s-a tras cu gloanțe. Acum se trage cu fapte.

Corupție endemică

Nu cea măruntă, a polițistului care ia șpagă la radar, ci cea sistemică, cea care devorează miliarde din fonduri europene și transformă statul în pradă. Cea care face ca deficitul bugetar să ajungă, așa cum scandau protestatarii în Piața Victoriei, „la corupți în buzunar”.

Justiție capturată

Adică un sistem care execută după bunul plac, care protejează rețelele de putere în loc să le desființeze, care prescrie dosarele în loc să le judece. O justiție în care, după cum spune un procuror din documentarul Recorder, „senzația este că orice ai face, scapi”.

Stat eșuat

Nu în sensul academic al termenului, ci în cel cotidian, pe care îl trăim cu toții: un stat care nu-și poate plăti profesorii decent, care nu poate avea grijă de bolnavii de cancer, care nu poate organiza alegeri libere și corecte, si care nu-și poate apăra granițele de drone.

Securism privatizat

Foști generali SRI care vând influență după pensionare, care transformă contactele din perioada serviciului în capital de piață, care fac bani din accesul pe care l-au avut la informații și oameni.

Președinți care trag prin absență

Unul zece ani prin tăcere, altul acum prin ezitare!

Aceleași gloanțe din ‘89. Altă muniție! Același efect: o țară rănită care nu se poate vindeca pentru că nu-și recunoaște bolile.

Focul trebuie să înceteze

Dar titlul conține și ieșirea din această capcană.

„Încă se mai trage” înseamnă că poate înceta.

Revoluția a fost reală. Jertfa a fost reală. Dar mitul s-a epuizat. A fost confiscat, răstălmăcit, folosit și abuzat până a rămas o carcasă goală pe care o comemorăm din inerție.

Am vrut să fie poveste fondatoare, mit național, moment zero de la care să construim împreună. A devenit câmp de bătălie. Fiecare tabără și-a tras-o de partea ei, a făcut din morți argumente, a transformat întrebările în arme.

Lovitură de stat sau revoluție? Teroriști sau diversiune? Iliescu, un criminal sau un salvator?

Întrebările astea ne-au măcinat trei decenii și jumătate. N-au construit nimic, doar ne-au despărțit.

Securismul și comunismul trebuie extirpate din ADN-ul statului - nu prin lustrație întârziată și formală, ci prin construcția reală a unor instituții care să funcționeze pentru cetățeni, nu pentru rețele de putere subterană.

Instituții în care răspunderea să existe, în care legea să se aplice egal, în care funcția publică să fie serviciu, nu privilegiu.

Justiția trebuie recâștigată de la cei care au capturat-o, și asta înseamnă să ieșim din falsa dilemă: Savonea sau binomul.

Justiție care să nu mai fie nici teren de joacă pentru servicii, nici instrument de protecție pentru politicieni.

Morții din decembrie ‘89 merită mai mult decât comemorări rituale și războaie de interpretare. Nu cred că tinerii care au murit au visat flori la căpătâi. Ci o țară care a învățat în sfârșit să trăiască și în care ei să se odihnească în pace!

După treizeci și cinci de ani, e timpul ca focul să înceteze!

E timpul să începem altceva. Și de această dată înțelept ar fi să știm ce.

SERGIU TOADER | Christchurch, Noua Zeelandă

REFERINȚE

1. Dennis Deletant, interviu News.ro, decembrie 2025: „Teroriştii de la Revoluţie au existat şi erau români, n-a fost operaţiune sovietică”

https://www.news.ro/politic-intern/interviu-dennis-deletant-istoric-teroristii-revolutie-au-existat-romani-n-operatiune-sovietica-malta-s-discutat-romania-generalul-militaru-mi-spus-slujba-uniunii-sovietice-spus-asta-senin-1922404501002025121222256515

2. Ioan Stanomir, Contributors.ro, 15 decembrie 2025: „Anul 2025 sau despre Președintele Republicii”

https://www.contributors.ro/anul-2025-sau-despre-presedintele-republicii/

3. Ioan Stanomir- HotNews.ro: „România are nevoie de un Președinte”

https://hotnews.ro/apel-romania-are-nevoie-de-un-presedinte-2131001

4. Traian Băsescu, Digi24, 14-15 decembrie 2025: despre justiție, Recorder, Kovesi și SRI

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/traian-basescu-despre-criza-din-justitie-magistratii-sunt-independenti-atat-cat-vor-ei-cand-accepta-sa-fie-slugi-devin-slugi-3546015

5. Traian Băsescu, despre Kovesi: „A fost un show total”

https://ziare.com/justitie/traian-basescu-despre-ideea-lui-nicusor-dan-de-a-implica-sri-in-justitie-1982541

6. Recorder- „Justiție capturată”, 9 decembrie 2025

https://recorder.ro/documentar-recorder-justitie-capturata/

7. Doru Bușcu, Cațavencii, decembrie 2025, despre Nicușor Dan - „Președinte de avarie”

https://www.catavencii.ro/editorial/un-handicap-de-gindire-politica/

https://www.catavencii.ro/ce-nu-spune-documentarul-recorder-rotativa-structurilor-mafiote/

8. HotNews.ro - acoperire documentar Recorder și reacții

https://hotnews.ro/documentarul-recorder-despre-justitie-cainele-bolnav-al-judecatoarei-lia-savonea-si-reteaua-din-justitie-2126829