A MURIT CUM A TRĂIT!

Gânduri la moartea unui președinte

N-aș fi scris un rând despre moartea fostului președinte Iliescu, l-aș fi lăsat în plata Domnului și în intimitatea familiei, convins că ceea ce nu reușim noi pământenii duce la bun sfârșit dreptatea divină.

Dar transformarea trecerii cu surle și trâmbițe la cele veșnice a fostului președinte, organizarea funerariilor și a comemorării lui prin decretarea unei zile de doliu național mi-au arătat clar în ce turbion moral ne aflăm ca națiune! De parcă nu ar fi făcut suficient rău, fostul președinte Iliescu pare că ne sfidează chiar și după moarte. Pare că Moscova crede mai mult în omagii decât în lacrimile sincere ale celor care îl regretă.

Doamnelor și domnilor, desigur, avem posibilitatea de a alege să-i atribuim fostului președinte meritul integrității teritoriale a României, așa cum fac mulți, al orientării europene și atlantiste din 1995 sau crimele înfăptuite la Revoluție și la mineriade, securismul și profundele inechități sociale. Dar acesta cred că ar fi tabloul extremelor și, probabil, cel mai simplist.

România confuză, hâdă și periferică de astăzi, dar mai ales statul în disoluție și cele 5 milioane de români plecați în lume i le datoram celui a cărui memorie tocmai am omagiat-o. Că așa suntem noi românii; pe cei care ne fac rău îi slăvim, pe eroi îi uităm, iar de cei în viață care înseamnă într-adevăr ceva îi ignorăm!

Foto: Inquam Photos / George Calin

N-avem legi, dar ce înmormântări știm să facem!

Sfârșitul a fost pe măsura personajului! Ion Iliescu s-a stins pe 5 august 2025, la ora 15:55, la spitalul SRI, după aproape două luni de spitalizare (în urma unui cancer pulmonar), în același mod în care a condus România timp de 15 ani. Lipsa legislației cu privire la paliație și la eutanasiere i-a prelungit artificial existența dincolo de orice rațiune, transformând suferința într-o oroare. Și, în loc să vorbim despre aceasta temă a zilelor noastre, pornind de la suferința fostului președinte, decizia a fost să ținem doliu național.

România pe care ne-a lăsat-o moștenire răposatul Iliescu i-a jucat un renghi chiar fostului președinte. Tot ea l-a chinuit inutil, după care l-a omagiat!

Medicul Iuliu Torje, specialist ATI în Germania, a fost primul care a enunțat un adevăr crud: "A murit lent, într-un fel pe care nu-l doresc nimănui: traheostomizat, cu cancer, cu comorbidități multiple, ținut artificial în viață timp de săptămâni".

Ceea ce descrie medicul Torje este chiar imaginea sistemului construit de fostul președinte Iliescu, inclusiv cel medical; un organism artificial menținut în funcțiune dincolo de orice speranță de vindecare, prin aparate și perfuzii, într-o agonie prelungită pe care nimeni nu avea curajul s-o încheie.

L-a privat de o moarte demnă tocmai sistemul pe care el l-a creat

România anului 2025 nu are încă o lege pentru îngrijirea paliativă. Nu pentru că nu ar fi capabilă, ci pentru că sistemul pe care domnul Iliescu l-a lăsat moștenire, inclusiv cel medical, funcționează după o logică strâmbă, în disprețul vieții, aceeași care i-a fost călăuză fostului președinte: se prelungește artificial orice, indiferent de costuri, inclusiv cele umane, doar pentru a nu accepta că există momente când demnitatea înseamnă să te oprești. Și asta doar pentru a camufla incapacitatea de a lua decizii dificile.

"România nu are o cultură medicală sau socială a limitării terapiilor invazive inutile" constată medicul Torje. Sistemul medical este ca țara pe care Iliescu a transformat-o în experimentul hibrid numit de istoricul britanic Tom Gallagher "democrația Frankenstein", un monstru compus din părți incompatibile, menținut artificial în viață prin negarea realității și prin minciună.

Cincizeci și șapte de zile la terapie intensivă în care bărbatul de stat de odinioara, acum doar un muribund de 95 de ani, cu cancer pulmonar în fază terminală, a fost ținut prizonier în propriul corp, conectat la aparate care îi prelungeau agonia. Nu din compasiune, ci din incapacitatea sistemului de a accepta sfârșitul. Exact cum el însuși nu a acceptat niciodată că perioada comunistă s-a încheiat.

Ion Iliescu, arhitectul puterii hibride

Tom Gallagher, istoricul britanic care a studiat România ultimilor cincizeci de ani, nu-l menajează deloc pe fostul președinte. "Acest comunist ortodox, supraviețuitor al stalinismului șovin promovat de Ceaușescu, a fost tulburat de noul peisaj european care se contura atunci, după încheierea Războiului Rece, în principal în termenii impuși de Occident".

Ion Iliescu nu a condus o tranziție către democrație, ci a orchestrat o diversiune sofisticată pentru a păstra esența puterii comuniste sub alte forme. Democrația și libertatea îl încurcau, ADN ul său s-a împotrivit și s-a împotmolit mereu în sacralitatea vieții omenești și în autonomia individuală.

Mineriadele din 1990-1991 nu au fost nicidecum "excese regretabile" ale unei tranziții dificile. Au fost instrumente de intimidare sistematică a celor care nu l-au votat, a studenților și a bucureștenilor puse la punct cu precizia unui comunist specializat în manipularea maselor și în denigrarea opoziției.

Când "golanii" din Piața Universității au cerut aplicarea Punctului 8 de la Timișoara, adică excluderea foștilor activiști de partid de la conducerea țării pentru doi ani, Iliescu a răspuns ca orice activist educat la Moscova. A chemat minerii la București, însoțiți, așa cum știm acum, de foști ofițeri ai Securității.

Pentru că arhitectura puterii lui Iliescu a fost întotdeauna bazată pe comunism și pe securism, cele două boli cronice care continuă să paralizeze România, aproape ca pe un pacient terminal ce refuză să accepte propriul diagnostic. De aceea, democrația României arată uneori ca un zombie politic, mort clinic, dar ținut artificial în viață.

Rezultatul mineriadelor îl știm acum; cel putin patru morți, peste 1.300 de răniți, sute de rețineri ilegale. Dar mai important decât bilanțul tragic a fost mesajul transmis de Ion Iliescu: oricine îndrăznește să conteste noua ordine va fi zdrobit.

Petre Mihai Băcanu, directorul "României Libere" și unul dintre cei mai constanți critici ai lui Iliescu, și-a amintit cu amărăciune: "Ne-am dat seama că mințea pe față. Tot un comunist a rămas". Și așa România si-a primit lecția, Revoluția s-a oprit doar la schimbarea decorurilor, iar tara noastră a pierdut startul. Doar pentru că a avut neșansa de a fi condusă de un bolșevic, imediat după comunism.

Știu, se putea și mai rău, vedem bine, exemplul Serbiei, al Georgiei, al Albaniei și al Muntenegrului. Dar la fel de evident este că se putea și altfel. Cehia, Polonia, statele baltice, Slovacia ne stau mărturie!

"Păcat, păcat, de sângele vărsat"

Domnul Ion Iliescu a murit exact cum a trăit, fără judecată, scăpând printre degete. La 35 de ani de la mineriade, la 36 de ani de la Revoluție, dosarele penale în care era inculpat nu au ajuns niciodată la o sentințe definitive.

Răul primordial pentru români pornește de-aici, de la Revoluție, și de la justiția strâmbă care a refuzat să facă dreptate. Dosarele au fost închise și redeschise, trimise în judecată și înapoiate la parchet, într-un carusel procedural care a demonstrat că sistemul judiciar pe care el însuși l-a construit funcționează perfect, doar pentru a-i proteja pe potentatii zilei, aceiași privilegiați ca în comunism, transformați acum în speciali. "Mineriadele nu pot fi disociate de numele lui, practic România a luat un start prost, greșit, din cauza lui" concluziona domnul Băcanu.

Un start prost care a devenit un mod de viață, o țară care aleargă să-si ajungă din urmă propriul potențial de trei decenii și jumătate.

Procurorul care a lucrat la ultimul rechizitoriu în dosarul mineriadei a explicat că în declarațiile date la Parchet, inculpații îl protejau pe Iliescu, iar fostul președinte a beneficiat de scutul unui "grup criminal sistemic". Chiar și în instanțele supreme, judecătorii au găsit pretexte procedurale pentru a înapoia dosarele, într-o repetare obsesivă care părea să respecte un scenariu scris dinainte.

Acum, cu moartea sa, dosarele vor fi clasate. Iliescu a câștigat și ultima bătălie, cea cu propria justiție pe care a construit-o.

Statul român, duplicitar, obedient și ticălos nu a vrut să-l judece pe fostul președinte, așa cum nici domnia sa nu l-a judecat pe Ceaușescu! A preferat să ordone o moarte violentă în ziua de Crăciun unei justiții care ar fi putut astfel reseta România. Și asta doar pentru că ar fi trebuit să judece un sistem, comunismul ca atare, nu un singur om.

România blocată în tranziție

Cel mai tragic aspect nu este că Iliescu a murit nepedepsit, ci că morții Revoluției și ai mineriadelor își așteaptă și acum dreptatea, dar și faptul că România anului 2025 seamănă încă izbitor de mult cu România anului 1990. Curtea Constituțională, cu judecători numiți din sfera de influență a fostului președinte, anulează alegeri prezidențiale prin decizii care "au expus inadecvările democrației din România în fața lumii întregi", iar oligarhia "capitaliștilor nomenclaturiști pe care a creat-o în anii '90 și-a diversificat metodele, dar nu și-a schimbat esența".

Cotitura spre UE și NATO, o falsă reconsiderare

Sunt mulți cei care îi atribuite domnului Iliescu meritul de a fi orientat țara spre UE și NATO. Nimic mai fals!

Să nu ne înșelăm, aderarea la NATO și începerea negocierilor pentru UE în mandatul său nu au fost viziuni strategice. Au fost concesii făcute când nu mai existau alternative, când izolarea completă, după metodele brutale ale anilor '90, devenise iminentă.

Dintr-o țară admirată, România ajunsese iar, în doar câțiva ani, la periferia lumii civilizate și a Europei. Pactul din 1995, dimpreună cu naționaliștii și extremiștii români pe care i-a încurajat tot timpul și pe care i-a asmuțit permanent împotriva opoziției, a fost semnat dintr-o situație de criză, nicidecum dintr-o viziune pentru o România modernă.

Am pierdut, pe mâna acestui activist al Moscovei, oportunități uriașe, iar drumul croit a fost mereu împotriva cetățenilor români și a intereselor lor legitime de prosperitate și libertate.

Ultimul act, agonia artificială

În ultimele sale săptămâni, Iliescu a fost "imaginea perfectă a ceea ce numim în ATI, pacient aflat deasupra oricărei resurse terapeutice", explica medicul Torje. Cineva pentru care medicina activă nu mai aduce speranță, ci doar suferință. Dar România nu are o cultură a îngrijirii paliative, nu are instrumente legale care să permită o moarte demnă și nici personal calificat pentru așa ceva. Are doar obsesia prelungirii artificiale.

Nu pot să nu remarc simbolistica întregii conjuncturi; omul care a refuzat României comuniste să moară și să renască modern ca democrație occidentală a murit în același mod, ținut artificial în viață într-un sistem incapabil să accepte sfârșitul natural al lucrurilor.

"Nimeni nu merită un asemenea sfârșit. Nimeni nu ar trebui să fie transformat într-un trup inert, legat de aparate, cu o traheostomă tăcută în gât, într-o cameră în care nu mai există speranță" scria medicul specialist în ATI. Dar Iliescu nu a fost "nimeni", ci arhitectul țării în care asemenea sfârșituri sunt norma, nu excepția.

Moștenirea care nu moare

Chiar dacă Ion Iliescu s-a stins, România lui Iliescu trăiește. În fiecare dosar penal care nu se finalizează, în fiecare instituție care funcționează pentru a se proteja pe sine, în fiecare moment când țara alege compromisul în locul adevărului dureros. În sistemul medical care prelungește artificial agonia în loc să ofere pace, în exact același mod în care sistemul politic prelungește artificial disfuncționalitățile în loc să permită reformarea.

Tom Gallagher avea dreptate! "Este puțin probabil ca moartea lui Ion Iliescu să provoace o revărsare masivă de durere națională". Cele mai puternice rezerve vor fi exprimate de cei care știu cât de mult a costat România sabotarea șansei de a se integra în Occidentul democratic într-o manieră comparabilă cu cea a Poloniei, a Cehiei sau a țărilor baltice.

Dar poate că tocmai prin moartea sa nedemnă, într-un sistem medical medieval pe care l-a perpetuat, românii vor începe în sfârșit să înțeleagă prețul pe care l-au plătit pentru experimentul hibrid al democrației Frankenstein.

Poate că vor înțelege că nu poți construi o societate civilizată pe fundații comuniste, așa cum nu poți oferi o moarte demnă într-un sistem obsedat de prelungirea artificială a agoniei.

Ion Iliescu a murit așa cum a trăit! Nedemn, artificial, prelungindu-i-se existența dincolo de orice rațiune. A fost, până în ultimul moment, oglinda perfectă a României pe care a construit-o!

SERGIU TOADER | București, România

REFERINȚE

1. Iuliu Torje, "Apelul unui medic, după ce Ion Iliescu a stat două luni la ATI: O discuție sinceră despre cum alegem să murim în România" https://hotnews.ro/apelul-unui-medic-dupa-ce-ion-iliescu-a-stat-doua-luni-la-ati-o-discutie-sincera-despre-cum-alegem-sa-murim-in-romania-2039063

2. Tom Gallagher, "Despre morți, adevărul! Adio lui Ion Iliescu: Arhitectul viclean al democrației Frankenstein din România" https://hotnews.ro/despre-morti-adevarul-adio-lui-ion-iliescu-arhitectul-viclean-al-democratiei-frankenstein-din-romania-2038950

3. "Nu multe personalități publice i s-au opus lui Ion Iliescu de la început până la sfârșit. El a făcut-o și vorbește acum! Petre Mihai Băcanu: «Ne-am dat seama că mințeau pe față. Tot un comunist a rămas» https://hotnews.ro/nu-multe-personalitati-publice-i-s-au-opus-lui-ion-iliescu-de-la-inceput-pana-la-sfarsit-el-a-facut-o-si-vorbeste-acum-ne-am-dat-seama-ca-minteau-pe-fata-tot-un-comunist-a-ramas-2039525

4. "Ion Iliescu a fost «protejat de un grup criminal sistemic» pentru a nu fi pedepsit în dosarul mineriadei din 1990, afirmă ultimul procuror care a lucrat la rechizitoriu"

https://www.g4media.ro/ion-iliescu-a-fost-protejat-de-un-grup-criminal-sistemic-pentru-a-nu-fi-pedepsit-in-dosarul-mineriadei-din-1990-afirma-ultimul-procuror-care-a-lucrat-la-rechizitoriu.html

5. "Ion Iliescu a murit. Avea 95 de ani", HotNews.ro*, 5 august 2025, https://hotnews.ro/ion-iliescu-a-murit-2038423