ANATOMIA UNUI DEZASTRU

Despre noi, cetățenii români

Doamnelor și domnilor, stimați cititori, în primele două texte (”Ce-ți doresc eu ție...” și “Fondatori de România”) am încercat să explic atât mecanismele prin care s-a produs divizarea noastră socială, cât și complicitatea ticăloasă prin care clasa politică speculează la maxim slăbiciunile unui electorat pe care ea însăși l-a degradat educațional pentru a fi mai ușor de manipulat.

Pentru cele doua texte invocate, mesajele și aprecierile dumnevoastră au fost peste așteptări. Îi asigur pe toți cei care mi-au scris “in the open” și în privat că nu doresc să fondez vreun partid și nici să intru în politică. De asemenea nu doresc sponsorizări în scopuri politice, vă rămân însă recunoscător pentru orice abonament plătit și pentru orice simplă abonare la acest newsletter. Evident, apreciez și dezabonările, cu cel puțin una tot vă sunt dator!

Acum însă este și necesar și onest să vorbim despre cel mai incomod subiect: noi înșine. Pentru că adevărul este că nu putem avea o democrație funcțională cu un popor incapabil să o susțină.

Sursa: arhiva autorului

Ce nu spun politicienii pentru că nu au curaj

Politicienii nu ne spun niciodată adevărul, că suntem ignoranți, că nu înțelegem cum funcționează statul și că suntem uneori lipsiți de discernământ. În schimb, ne oferă populism ieftin, drag urechilor noastre: “Sunteți cel mai curajos popor, cel mai deștept, dar vă sabotează ei - Bruxelles, Soros, străinii, conspirația globalistă.”

Pentru că un politician care ar spune “Stimați alegători, sunteți needucați, trebuie să vă asumați responsabilitatea acțiunilor dumnevoastră” ar pierde instantaneu. Iar cei care ne transformă în victime ale unor dușmani imaginari câștigă imediat.

Așa se și explică întrucâtva succesul fulminant al gurului Georgescu din noiembrie anul trecut.

Și în timp ce ne distrag cu acești dușmani fantomatici, magistrații își negociază pensii egale cu salariile (98% din venitul net), “specialii” își mențin privilegiile obscene, iar cetățeanul Paul Pintea ajunge senator (initial POT, acum PSD) cu CV falsificat și antecedente penale. Totul sub ochii noștri. Iar noi tăcem.

Alexis de Tocqueville observa în “De la démocratie en Amérique” (1835-1840) că democrația americană funcționa nu pentru că avea instituții perfecte, ci pentru că avea cetățeni pregătiți pentru democrație, cetățeni responsabili, capabili de autoguvernare, dispuși să-și asume consecințele alegerilor lor.

Pintea, magistrații și “specialii”, tripleta eșecului

Ce se întâmplă însă când ai instituții democratice dar îți lipsește demos-ul, adică tocmai poporul capabil să le folosească?

Răspunsul îl găsim privind în oglindă, în jurul nostru. Oglinda aceasta poartă trei nume:

• Paul Pintea - senator cu CV falsificat (inclusiv pe site-uri de dating!), prins conducând fără permis, cu condamnare penală pentru fapte similare. Și totuși, ales în Parlamentul României.

• “Specialii” - castele care și-au construit privilegii obscene pe spinarea contribuabilului, transformând funcția publică în rentă pe viață.

• Magistrații - oligarhia în robe care, în plin scandal cu pensiile speciale, nu acceptă reduceri ci cere mai mulți bani. Cer “cote compensatorii” din salariile posturilor neocupate. Cer pensii de 65% din venitul brut, adică 98% din venitul net, practic pensie egală cu salariul, un privilegiu care nu există pentru nici o altă categorie profesionala din România. Și când vicepremierul îndrăznește să-i critice, CSM depune plângere penală. E un comportament de tip mafiot: taci sau te dăm la apă ( în judecată)!

În ciuda tuturor acestor fărădelegi și aroganțe, Pintea a fost ales senator. În ciuda tuturor acestor privilegii josnice, magistrații și “specialii” și-au scris legi pentru ei înșiși, transformând pensia în salariu pe viață, în timp ce România riscă să piardă 200 milioane euro din fonduri europene.

Iar poporul? Tace. Nu protestează. Nu sancționează prin vot. Acceptă.

Dar Pintea, magistrații și “specialii” nu sunt problema în sine, ei sunt simptomul.

Ei nu sunt o anomalie în sistem. Sunt produsul natural al unui sistem de vot în care:

• Nu verificăm CV-urile candidaților

• Nu ne pasă de antecedentele penale

• Votăm mecanic pe cine bagă partidul în față

• Votăm “împotriva celuilalt” fără să privim ce punem în loc

• Și, mai grav, nu înțelegem ce legi se votează în parlament și ce consecințe au ele

Când știi că hoții sunt paznici la pepeni, e clar că bostănăria trebuie păzită non-stop! Or noi, din lehamite, din ignoranță sau decuplare civică, i-am lăsat pe hoți să fure cu legea în mână!

Deci exemplele de mai sus nu sunt “accidente”, sunt “standardul”. Așa votăm noi. Iar Pintea, specialii și magistrații ne reprezintă perfect. Pentru că suntem noi cei care i-am pus acolo pe Pintea & co, și tot noi cei care îi tolerăm pe toți papagalii care se cred “os domnesc” doar pentru că au acces la lege și la banul public.

Oglindă, oglinjoară

În 2022, România a participat din nou la testele PISA - Programme for International Student Assessment - program care măsoară competențele elevilor de 15 ani în matematică, lectură și științe.

Rezultatele nu sunt doar proaste. Sunt catastrofale în mod sistematic.

428 de puncte la toate cele trei domenii evaluate: matematică, lectură, științe. Un scor perfect uniform, perfect mediocru, perfect dezastruos.

Pentru a înțelege mai bine, trebuie să observăm că media OECD este 478 de puncte. Diferența de 50 de puncte echivalează cu aproximativ un an și jumătate de școlarizare. Estonia, liderul european, are 526 de puncte. Noi suntem cu aproape 100 de puncte în urmă - echivalentul a peste doi ani de școală.

România ocupă locul 2 din urmă în Uniunea Europeană. Doar Bulgaria ne depășește la capitolul eșec educațional.

Dar cifrele brute nu captează dimensiunea dezastrului. Detaliile arată așa: 33.2% dintre elevii români se situează sub nivelul 2, pragul considerat de OECD drept limita alfabetizării funcționale.

Asta înseamnă că unul din trei adolescenți români nu poate:

• Înțelege sensul unui text moderat de lung (și mie mi se reproșează că “textele sunt lungi”)

• Identifica informații bazate pe criterii explicite

• Reflecta asupra scopului sau formei unui text când i se cere în mod explicit

Media în UE este 16.4%. Noi avem dublu!

La polul opus, doar 5% dintre elevii români ating nivelurile 5 sau 6 de performanță - unde poți construi modele matematice ale situațiilor complexe, unde poți selecta și evalua strategii de rezolvare și unde poți gândi critic despre implicațiile și consecințele informațiilor pe care le ai la dispoziție.

Media UE: 13.7%. Noi avem mai puțin de jumătate.

Un studiu al Comisiei Europene citat de edupedu.ro consolidează imaginea: doar 11% dintre copiii români (vârste 6-14 ani) pot localiza, înțelege și sintetiza informații dintr-un text. În schimb, 42% sunt clasificați ca “non-funcționali” - plasați în poziția de analfabetism funcțional.

Și cel mai înfricoșător lucru? Nivelul de nefuncționalitate nu se ameliorează semnificativ cu vârsta. La 6 ani: 44.34% sunt non-funcționali. La 14 ani, după opt ani de școlarizare obligatorie: 40.39%. O îmbunătățire de doar 3.95%.

Opt ani de școală pentru doar 4% progres.

Robert Putnam, în “Bowling Alone” (2000), demonstrează cum capitalul social se erodează când educația se prăbușește.

Dar ceea ce se întâmplă în România nu e doar o eroziune constantă, ci o prăbușire reală a nivelului intelectual.

Educația mistică, fabrică de “nefuncționali”

Cum am ajuns aici? Prin ce mecanism o țară care producea în anii ‘70-’80 matematicieni și ingineri remarcabili a ajuns să aibă 42% analfabeți funcționali?

Răspunsul e simplu: am înlocuit educația cu îndoctrinarea mistică și religioasă. Când spunem că am construit mai multe biserici decât școli nu este vorba doar despre numere, ci despre consecințe, despre o anumită viziune despre România. Nu știu dacă am devenit ca popor mai buni creștini, dar cu siguranță am eșuat la educație.

Timp de 35 de ani, sistemul educațional românesc a fost sistematic sabotat printr-o strategie deliberată: în loc să punem accentul pe dezvoltarea gândirii critice, am cultivat obediența și superstiția. În loc să învățăm copiii să pună întrebări, i-am învățat să accepte răspunsurile noastre.

Din nefericire, chiar și la religie, ca materie, stăm prost. Ora de religie nu e un complement educațional, o extensie academică. Copiii nu învață istoria religiilor, nu deprind cunoștințe minime despre principalele dogme ale lumii, despre pildele apostolilor, despre semnificația lor. Dimpotrivă! Învață să le fie frică, să fie supuși, învață că dacă nu-și fac temele și nu-și ascultă părinții îi calcă mașina sau se îmbolnăvesc.

Când Estonia a introdus în școala primară programarea software, noi am introdus rugăciuni. Când Finlanda forma profesori de elită cu salarii competitive, noi aduceam preoți în clase să “binecuvânteze” elevii la începutul anului școlar.

Iar aici nu este vorba despre tradiții, aici vorbim despre ce ne preocupă, despre cum vrem să fim și mai ales despre ceea ce dorim să devenim ca națiune.

Karl Popper, în “The Open Society and Its Enemies” (1945), a făcut distincție între societățile deschise, bazate pe raționament critic și revizuire constantă și societățile închise, bazate pe dogmă și autoritate absolută.

Educația românească din ultimii 35 de ani a fost un experiment masiv de construire a unei societăți închise în interiorul cadrului formal democratic.

Rezultatul? Nu doar analfabetism funcțional, ci analfabetism epistemic - incapacitatea de a distinge între adevăr și fals, între dovadă și credință, între argument și slogan.

Și când spun asta, nu mă refer la o abstracțiune, ci la lucruri cât se poate de concrete. Mă refer la faptul că 66.2% dintre români consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun (sondaj INSCOP, iulie 2025). Adică două treimi din populația României!

Vă rog să citiți din nou: două treimi din populație!

Iar cei care cred asta nu sunt nostalgicii care își reevaluează copilăria, adolescența etc. Vorbesc despre cei care neagă realitatea: deci, omul care ne-a ținut în frig, la cozi interminabile pentru alimente de bază, care ne interzicea avorturile și ne număra copiii ca pe vite, care ne urmărea prin Securitate și ne tortura în închisori - acest om este considerat de majoritatea covârșitoare a românilor drept un lider BUN.

Mai mult: 24.7% consideră că Ceaușescu a fost cel mai potrivit președinte din istoria României. Pe primul loc! Înaintea tuturor!

Ion Iliescu - arhitectul mineriadelor, omul care ne-a ținut în tranziție 12 ani - e pe locul doi, cu 19.1%.

Orwell scria în “1984” despre cum totalitarismul are succes atunci când reușește să controleze memoria. Dar ceea ce vedem în România e mai periculos: nu e vorba de un control extern al memoriei, ci de auto-intoxicare voluntară.

Comunismul nu a dispărut din noi, și nici securismul! Le iubim și le practicăm pe amândouă cu voluptate și habar nu avem de asta! Pentru că nu mai facem distincția!

Evident, românii nu sunt forțați de nimeni să-l idolatrizeze pe Ceaușescu. Nu “elitele ticăloase”, nu “europenii ticăloși” aleg asta, ci căpuțul nostru românesc. Alegem singuri.

Pentru că memoria dictatorului e mult mai confortabilă decât responsabilitatea din democrație.

Civilizația, o pojghiță subțire

Norbert Elias, în “The Civilizing Process” (1939), demonstrează cum civilizația nu e o stare naturală, ci o construcție fragilă, menținută prin educație constantă și prin presiune socială. Îndepărtează educația, relaxează presiunea socială, iar comportamentul regresează rapid către brutalitate.

România e un experiment viu în ceea ce privește regresul civilizațional.

Găsim toaleta după mirosul de urină. La Aeroportul Otopeni. La mall-uri, în gări! Peste tot. Nu pentru că ne lipsesc toaletele funcționale, ci pentru că suntem un popor care face pe jos și care încă se urcă pe vasul de toaletă în loc să se așeze pe el; și pentru că devastăm tot ce nu e al nostru! În parcuri, la ștranduri, în stațiile de autobuz, în toate locurile publice.

E un detaliu? Nu! E o metaforă perfectă a relației noastre cu spațiul public.

Ne înghesuim! La coadă, în autobuz, în metrou, în orice spațiu comun. Conceptul de spațiu personal, fundamentul psihologic al respectului reciproc în societățile civilizate, nu există pentru majoritatea românilor.

Edward T. Hall, în “The Hidden Dimension” (1966), explică modul în care distanța fizică pe care o menținem față de alții reflectă gradul nostru de civilizare.

Românii nu mențin nici o distanță. Ne împingem, ne călcăm, ne îmbrâncim ca animalele la adăpătoare. Nu din necesitate, ci din lipsă de educație bazală despre ce înseamnă să trăiești în societate, din lipsa de respect pentru spațiul, intimitatea celuilalt!

Aruncăm gunoiul oriunde. Pe stradă, în pădure, în râuri. România e o groapă de gunoi sub cer deschis nu pentru că nu avem coșuri de gunoi, ci pentru că nouă nu ne pasă.

Suntem agresivi în trafic. Nu pur și simplu nesimțiți, ci agresivi și bădărani! Tai coada, nu-i lași pe alții să intre în trafic, deși totul este blocat iar tu nu poți înainta nicăieri, parchezi pe trotuar (blocând accesul pietonal), parchezi pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, claxonezi obsesiv, înjuri, ameninți.

Pentru că civilizația e o pojghiță subțire. Care se desprinde de pe noi în momentul în care intrăm în mașină.

Iar dacă cineva îndrăznește să ne facă observație, reacția e instantanee: “Da’ cine ești tu ba’ să-mi spui mie?!” Urmată de agresiune verbală sau chiar fizică. Am văzut că și acum se poartă bâta de baseball în portbagaj, în mod sigur în locul triunghiului reflectorizant!

Succesul individual în deșertul colectiv

“Dar avem campioni! Sportivi care iau medalii! Elevi care iau aur la olimpiade!”

Da, avem! Dar asta face situația și mai tragică.

Pentru că aproape toate reușitele românești sunt individuale, foarte rar colective sau instituționale.

Simona Halep - campioană la tenis - s-a format în mare parte în afara sistemului românesc, prin efortul familiei și cu un uriaș sacrificiu individual, până la un anumit nivel cu antrenori români inimoși, apoi cu antrenori străini, în academii internaționale. Succesul ei e mai ales individual, nu generat de sistem.

Gheorghe Hagi - genial ca fotbalist - a strălucit mai ales individual. Când a încercat să construiască o academie pentru a replica succesul la scară largă, a trebuit să o facă singur, fără sprijin real de stat, luptând împotriva birocrației și a indiferenței sistemice.

David Popovici, la fel. Este un exemplu strălucit de efort individual și familial, al unor antrenori și psihologi de excepție și de cruntă nepăsare a sistemului. A explicat de nenumărate ori în ce condiții se antrenează iarna, în acel balon în care condensul face ravagii și cu toate astea nu s-a întâmplat nimic. Înotul românesc nu produce astfel de campioni, ci îi tolerează!

Olimpicii noștri la matematică, informatică, fizică, performează de multe ori în pofida sistemului, nu datorită lui. Sunt crescuți de profesori dedicați care lucrează de unii singuri, adesea neplătiți corespunzător, motivați doar de pasiune și de refuzul de a accepta mediocritatea generalizată.

România e un caz foarte ciudat: noi nu numai că am eșuat în a moderniza, ci am eșuat în a încerca modernizarea. Poate că nici nu ne-am propus-o niciodată serios.

Altfel cum s-ar explica faptul că avem un referendum în care s-au votat reducerea numărului de parlamentari și reforma administrativă și cu toate acestea, atenție, deși asta am votat, nu s-a întâmplat nimic?

Nu avem nicio reușită de masă. Nici o industrie performantă la scară națională (dincolo de asamblarea pentru alte țări). Nici o inovație sistemică. Nici o instituție publică despre care să spunem că funcționează impecabil, în mod constant, pentru toți cetățenii.

Pentru că reușita de masă necesită cooperare, iar nouă ne place să ne sabotăm reciproc. Necesită respect pentru regulă, iar noi considerăm respectarea regulilor drept prostie. Necesită încredere reciprocă, iar noi presupunem că toată lumea e hoață și ticăloasă până la proba contrarie.

Nu mai vorbesc despre gândirea pe termen lung - noi trăim din imediat și exclusiv pentru câștigul instantaneu, că doar știm din bătrâni ce este viața și cu ce “rămânem” din ea: cu ce bagi pe gură și cu ce tragi pe sulă!

Unul dintre cei mai citați politologi contemporani, Francis Fukuyama, în “Trust: The Social Virtues and the Creation of Prosperity” (1995), demonstrează cum societățile cu un înalt capital social (de încredere, cooperare, respect reciproc etc) creează prosperitate. Societățile cu capital social scăzut creează sărăcie, chiar și atunci când au resurse materiale.

România are resurse. Mai are și niște oameni inteligenți. Are un potențial imens.

Dar mă tem ca nu mai are capital social. Și fără capital social, orice succes rămâne individual, izolat, incapabil să se multiplice.

Sunt idiot, susțin un prost

Nu mai știu care autor constata că răul banal, răul comis de oameni obișnuiți care urmează ordine și nu pun întrebări, e mai periculos decât răul monstruos.

În România nu avem nici măcar răul banal. Avem prostia brută - perpetuată de un sistem care se autohrănește din el însuși.

Mecanismul e simplu și funcționează, spre neșansa noastră, perfect:

1. Idioții votează incompetenți (pentru că nu pot distinge competența de incompetență sau pentru că votează pe criterii complet irelevante - “e băiat de șpriț”, “e de-al nostru”, “a furat, dar a și făcut”, “ e prost, da’ măcar e prostu’ meu”)

2. Incompetenții sabotează educația (pentru că o populație educată nu i-ar mai vota):

• Profesori umiliți, desconsiderați social și plătiți mizerabil; pe de altă parte, unii dintre ei sunt foarte slab pregătiți și total dezinteresați și demotivați; în plus, părinții “atoateștiutori” generează o altă catastrofă în ecosistemul școlar

• Școli fără toalete interioare, fără încălzire, fără bază materială didactică modernă

• Manuale proaste, programe învechite

• Accent pe memorare mecanică în loc de gândire critică

• Lipsa sportului, a educației artistice (muzică, dans) și mai ales lipsa de pregătire pentru a antrena și a stimula inteligența emoțională

3. Educația distrusă produce noi generații de idioți (care nu pot înțelege ce citesc, nu pot gândi critic, nu pot distinge adevărul de minciună)

4. Noii idioți votează aceiași incompetenți (sau alți incompetenți, dar mereu incompetenți)

5. Și așa ne întoarcem la punctul 1.

Iar în timp ce acest circ vicios funcționează perfect, magistrații și “specialii” stau deasupra sistemului, imuni.

Ei nu participă la circ, ei îl arbitrează în favoarea lor

Când vicepremierul îndrăznește să critice pensiile lor speciale, magistrații depun plângere penală. Când guvernul încearcă să reformeze sistemul, ei cer mai mulți bani - “cote compensatorii” pentru că “muncesc mai mult”, deși România riscă să piardă 200 milioane euro din fonduri europene.

Acesta este comportament de oligarhie perfectă: iau tot, nu dau nimic, intimidează pe oricine le pune întrebări incomode. De fapt, astăzi, statul sunt ei!

Și noi? Tăcem. Pentru că nu înțelegem ce se întâmplă. Sau pentru că ne-am obișnuit. Sau pentru că ni se pare normal ca “domnii” judecători să aibă pensii cât salariile.

Antonio Gramsci, în “Quaderni del carcere” / “Caietele din închisoare‘ (1929-1935), scrise în timp ce autorul era deținut de regimul Mussolini, a introdus conceptul de hegemonie culturală prin care clasele dominante își mențin puterea nu prin forță, ci prin controlul ideologic al maselor.

În România, clasa politică și-a asigurat hegemonia nu prin ideologie sofisticată, ci prin cultivarea sistematică a ignoranței. E mai simplu și mai eficient.

Ne-a sugrumat libertatea

Știm de la Erich Fromm - “Escape from Freedom” (1941) - “că libertatea e copleșitoare pentru majoritatea oamenilor”. Responsabilitatea care vine cu libertatea (de a alege, de a decide, de a greși și de a suporta consecințele) e copleșitoare. Și atunci oamenii preferă să “scape” de libertate, predându-se unor autorități care le iau responsabilitatea de pe umeri.

România e un studiu de caz perfect al acestui fenomen.

Românii nu sunt capabili să fie liberi. Nu pentru că ne-ar lipsi inteligența genetică, ci pentru că ne lipsește educația de a fi liberi.

Democrația nu e doar un sistem în care votăm o dată la patru ani. Democrația e o practică zilnică, obositoare, un job complicat și costisitor care cere informare constantă, civism, compromisuri, negocieri și acceptarea faptului că nu poți câștiga întotdeauna. Iar noi vrem absolut totul imediat, iubim propaganda și “tătucii”.

De aceea idolatrizăm dictatorul. 66.2% consideră că Ceaușescu a fost un lider bun, evident, nu pentru că era efectiv bun (datele istorice demonstrează contrariul), ci pentru că ne scutea de povara libertății.

Isaiah Berlin, în “Two Concepts of Liberty” (1958), a observat că există mari diferențe între libertatea negativă (libertatea de la constrângeri externe) și libertatea pozitivă (libertatea de a-ți realiza potențialul).

România a obținut libertatea negativă în 1989 ne-am eliberat de constrângerile comunismului.

Dar nu am dezvoltat niciodată libertatea pozitivă, capacitatea de a ne guverna pe noi înșine, de a construi ceva, de a fi responsabili.

Și atunci, libertatea negativă devine o cursă de șoareci: liberi de tiranie externă, dar incapabili de autoguvernare, suntem prada demagogiei, a corupției, a propriei noastre judecăți deficitare.

Masa critică și, probabil, încă o șansă

Ar fi și nedrept, și fals să spun că toți românii sunt așa.

Este în formare o masă critică. Există oameni care citesc și care gândesc critic, care muncesc cinstit și cu demnitate, care respectă regulile și îi respectă pe alții, care nu așteaptă un salvator și care înțeleg că democrația e o practică, nu un cadou.

Ei sunt speranța României. Singura reală.

Dar sunt minoritari. Probabil 10-15% din populație. Și sunt epuizați!

De lupta continuă cu sistemul. De faptul că trebuie să compenseze mereu pentru incompetența sistemică. De faptul că, oricât ar munci, sunt trași înapoi de greutatea majorității indiferente sau ostile.

Mulți dintre ei pleacă. Pentru că în Germania, Franța, UK, Canada muncesc la fel de mult sau mai puțin, dar sunt răsplătiți corespunzător. Sunt respectați. Pot construi ceva care nu va fi distrus mâine de corupție sau incompetență.

Iar cei care rămân? Se confruntă cu o alegere imposibilă: fie se integrează în sistemul corupt pentru a supraviețui - și devin parte din problema pe care încercau s-o rezolve - fie luptă împotriva curentului până la epuizare și riscă să-și distrugă sănătatea, familia, viitorul.

Eu nu am inventat nimic aici, nu am enumerat “părelnițe”! Observați că tot citez din autori cunoscuți, nu toți geniali, dar cu siguranță oameni care au studiat fenomenele, care au experiență și care știu ce vorbesc.

Malcolm Gladwell, în “The Tipping Point” (2000), explică faptul că schimbările sociale majore se produc atunci când masa critică atinge un punct de basculare, momentul în care o mică schimbare produce efecte disproporționate.

România n-a atins acest punct. Și devine din ce în ce mai puțin probabil că-l va atinge foarte curând, pentru că masa critică se erodează constant prin emigrație și epuizare.

Suntem ce votăm

Deci care e răspunsul la întrebarea care plutește deasupra acestui text, ne merităm soarta?

Da! Fără echivoc, da!

Ne merităm Pintea. Ne merităm “specialii”. Ne merităm magistrații care cer pensii egale cu salariile în timp ce România se prăbușește.

Nu pentru că am fi condamnați genetic, ci pentru că alegem asta. Prin vot sau prin nepăsare, prin acțiune sau prin inacțiune, alegem asta.

Pe Pintea îl votăm direct. Pe magistrați și pe “speciali” îi votăm indirect - acceptându-i, tolerându-i, neieșind în stradă când ei își votează privilegii pe care noi le plătim.

Ne merităm spitalele care ucid. Pentru că am votat - și continuăm să votăm - politicieni care le-au lăsat să se degradeze vreme de decenii.

Ne merităm drumurile care omoară. Pentru că ne-am mulțumit cu “merge și așa” și cu furtul sistematic din fiecare contract de infrastructură.

Ne merităm profesorii umiliți și copiii analfabeți funcțional. Pentru că am lăsat educația să fie distrusă vreme de 35 de ani, în timp ce construiam biserici și puneam icoane în școli.

Ne merităm emigrația în masă a celor mai capabili. Pentru că am construit o societate în care prostia e recompensată și competența e pedepsită.

Vrem să știm de ce România nu funcționează?

E simplu! Pentru că NOI nu funcționăm ca popor.

Nu e vina UE. Nu e vina Soros. Nu e vina “sistemului” abstract. Nu e vina străinilor sau a conspirațiilor cosmice.

E vina noastră!

Iar dacă masa critică - acea minoritate care încă speră, care încă luptă, care mai crede încă în șansa de a construi ceva - nu reușește să zguduie poporul din amorțeala lui, atunci viitorul pare limpede:

Un stat eșuat, condus de incompetenți, populat de analfabeți funcționali, nostalgici ceaușiști , incapabili de libertate.

Pintea va rămâne senator. Și în 2028, sau 2032, sau când va fi următoarea rundă, îl vom vota din nou. Pe el sau pe altul exact ca el.

Pentru că Pintea, magistrații și “specialii” ne arată cine suntem de fapt.

Începutul schimbării nu e să-l dăm afară pe Pintea și pe ceilalți ca el, pe magistrați și pe “speciali”.

Începutul schimbării e să ne recunoaștem în ei.

Doar atunci când înțelegem că ei sunt produsul nostru, oglinda noastră, consecința alegerilor noastre, putem începe să construim altceva.

Dar asta cere ceva ce majoritatea românilor par incapabili să priceapă, anume asumarea responsabilității!

Și până atunci, cred că merităm exact destinul pe care îl avem.

SERGIU TOADER | București, România

REFERINȚE

1. PISA 2022

Romania Insider: https://www.romania-insider.com/romania-2022-pisa-assessment-eu

2. OECD Romania Country Note: https://www.oecd.org/en/publications/pisa-2022-results-volume-i-and-ii-country-notes_ed6fbcc5-en/romania_cfe329e8-en.html

Analfabetism funcțional

3. Romania Insider (2023): https://www.romania-insider.com/romanian-students-functional-literacy-skills-report-2023

4. The Conservative (2025): https://www.theconservative.online/functional-illiteracy-in-the-eu-causes-implications-and-strategies

5. World Bank Romania Education Report (2018): https://documents1.worldbank.org/curated/en/763281530905054127/pdf/128056-SCD-PUBLIC-P160439-RomaniaSCDBackgroundNoteEducation.pdf

6. Edupedu: https://www.edupedu.ro/ultima-ora-educatia-din-romania-ocupa-cel-mai-rau-loc-in-ue-la-aproape-toti-indicatorii-privind-calitatea-educatiei-si-trage-in-jos-statisticile-europene-in-domeniu-la-sfarsitul-mandatelor-iohannis-d/

7. Gandul: https://www.gandul.ro/actualitate/oglinda-oglinjoara-care-i-cea-mai-educata-tara-romania-nu-este-20185247

9. Adevarul: https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/romania-needucata-suntem-pe-ultimul-loc-la-2382318.html

Sondaj Ceaușescu

6. Euronews (iulie 2025)/ INSCOP iulie 2025:

https://www.euronews.com/my-europe/2025/07/25/shock-poll-claims-romanians-are-nostalgic-for-communist-dictator-nicolae-ceausescu-who-was

7. Romania Journal (iulie 2025): https://www.romaniajournal.ro/politics/inscop-poll-two-in-three-romanians-say-ceausescu-was-a-good-leader/

Emigrație

8. Emerging Europe (2019): https://emerging-europe.com/news/new-statistics-confirm-romanias-demographic-catastrophe/

9. World Bank Romania Migration Report (2018): https://documents1.worldbank.org/curated/en/210481530907970911/pdf/128064-SCD-PUBLIC-P160439-RomaniaSCDBackgroundNoteMigration.pdf

10.Human Resources for Health (2025): https://human-resources-health.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12960-025-01003-5

Imigrație

11. Wikipedia - Immigration to Romania: https://en.wikipedia.org/wiki/Immigration_to_Romania