BRICHETA IRANIANĂ ȘI CIOCANUL AMERICAN

Despre curajul iranienilor, alienarea americanilor și prăbușirea lui homo sapiens

English version: https://medium.com/@sergiunz/the-iranian-lighter-and-the-american-hammer-63066b649719

Tânăra din imagine își aprinde țigara chiar de la hârtia pe care este imprimată fața dictatorului.

Sursa: yahoo.news

E ca și când noi i-am fi dat foc lui Pingelică al nostru și ne-am fi aprins Carpații fără filtru cu mutra lui. Așa ceva era de neconceput; doar la Revoluție s-a întâmplat asta și oricum gestul a fost făcut de cei mai curajoși dintre noi.

Priviți imaginea cu atentie! O tânără cu părul descoperit, cu țigara între buze, privește fix, undeva dincolo de cadru! Lângă obrazul ei, arde un portret. Nu este unul oarecare, ci e chiar chipul lui Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului!

Omul în numele căruia iranienii sunt asasinați cu sânge rece chiar în momentul în care citiți aceste rânduri.

Pe acest satrap, ea îl transformă în brichetă.

Îl reduce pe cel mai puternic om din țara ei la un simplu accesoriu, îi este de folos pentru un mic viciu personal; dictatorul ca sursă de foc pentru un moment de răgaz.

E un gest de un dispreț profund!

Ea nu strigă, nu plânge și nici nu imploră comunitatea internațională.

Doar își aprinde țigara.

O femeie din Iran care fumează e în sine un act de sfidare într-o societate care le vrea pe femei invizibile, supuse și doar uneori simple obiecte!

Să-ți aprinzi țigara cu fața ayatollahului e aproape o declarație de război.

Cine este “fumătoarea”?

Femeia din imagini se numește Melika Barahimi, are 23 de ani și a fost arestată prima dată când avea 17 ani, în timpul protestelor din noiembrie 2019. Atunci regimul criminal al mulahilor a ucis 1.500 de oameni în trei zile, în special tineri.

Melika a fost bătută, umilită, ținută într-un centru de detenție fără ca familia să știe unde e. A fost arestată din nou în 2024, apoi a fugit prin Turcia. A ajuns în Canada cu o viză de student și a cerut azil când a aflat că acasă fusese condamnată la ani grei de închisoare.

Imaginile de acum nu sunt din Iran, ci din parcarea unei biblioteci de lângă Toronto. Dar asta nu înseamnă că sunt mai puțin periculoase. De când le-a postat, Melika primește amenințări cu moartea. Familia ei e încă în Iran, vulnerabilă și expusă.

“Regimul islamic nu a reușit să mă reducă la tăcere în Iran,” a scris ea, “în ciuda torturii, a umilințelor și a amenințărilor. Acum încearcă în exil.”

Asta fac tinerii iranieni când regimul le-a luat totul și când au descoperit că tocmai de aceea nu mai au de ce să se teamă!

Ce înseamnă “looksmaxxing”, “chad”, “incel”, “bonesmashing”?

Pe TikTok, în Florida, un tânăr de 19 ani se lovește cu ciocanul în față ca să arate mai “bine” .

Nici macar nu e un caz izolat de nebunie individuală. E un fenomen cultural cu nume propriu, “looksmaxxing”, cu sute de mii de adepți, cu o întreagă ideologie construită în jurul ideii că aspectul fizic e singura valoare care contează și că merită să-ți distrugi corpul ca să-l “perfecționezi”.

Sursa: telegraph.co.uk

Braden Peters, așa îl cheamă pe tânărul care se automutilează, e cunoscut în online drept “Clavicular” și are 690.000 de urmăritori.

Face livestream-uri de ore întregi în care explică tinerilor americani cum să devină “Chad“, idealul masculin al acestei subculturi: maxilar tăiat, ascuțit, corp de statuie, sute de femei cucerite.

Cine nu e Chad e “ incel”, adică e condamnat genetic la respingere, la singurătate, la irelevanță.

Peters practică “bonesmashing“; se lovește sistematic în față cu pumnul sau cu ciocanul, convins că traumatismele repetate vor face osul maxilar să crească.

Consumă metamfetamină ca să rămână slab, a recunoscut-o în direct.

Își injectează peptide în obraji. A injectat-o și pe fosta iubită, o fată de 17 ani, în fața a zeci de mii de urmăritori. Spune că a devenit infertil de la steroizi. Nu-i pasă.

Arată “bine”, doar e “chad”, nu?

Nick Fuentes, un neo-nazi american care neagă Holocaustul, l-a numit pe Peters “supraom”.

Peters a declarat că l-ar vota pe Gavin Newsom în locul lui JD Vance doar pentru că primul arată mai bine, Vance e “ gras“ și “subuman“, Newsom e “chad”.

Declarația a ajuns subiect de dezbatere politică în presa americană.

Asta fac tinerii americani când au totul și cred întru nimic, într-un vid chipurile glorios! Diferența dintre Braden Peters și Melika Barahimi nu e doar geografică. E o prăpastie de sens.

Amândoi sunt tineri. Amândoi își folosesc corpul pentru a face o declarație.

Amândoi au audiență, dar tânărul american se automutilează “estetic”, într-o țară unde poate fi orice vrea el.

Melika riscă totul, siguranța familiei, propria viață, pentru a spune că refuză să se teamă.

“Morții nu ne lasă!”

În Iran, în momentul în care citiți aceste rânduri, oamenii mor pentru că vor să fie liberi!

Să poarte părul cât de lung vor, să aibă capul descoperit, să nu se mai teamă de poliția moralității.

Să respire liber, să aibă dreptul de a nu se mai închina nimănui.

Nimeni nu știe câte victime sunt exact. Regimul a tăiat internetul pe 8 ianuarie și de atunci țara e o gaură neagră din care răzbat doar șoapte.

Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului vorbesc despre 2.500 de morți, iar alte surse spun că sunt 12.000. Poate 20.000, cine știe să mai distingă în bezna opresiunii?

CBS a verificat un video de la morga din Kahrizak, lângă Teheran, unde în imagini se văd peste patru sute de cadavre îngrămădite, familii care vin să-și caute copiii uitându-se la un monitor.

Un medic din Neyshabur a povestit pentru CNN:

“Au folosit arme, iar un copil de cinci ani a fost împușcat în brațele mamei.”

Forțele de securitate intră în spitale să ceară listele cu răniți. Exact cum a procedat Securitatea în 1989, la Timisoara. Trupurile sunt apoi îngropate, înainte să fie identificate.

Șeful justiției iraniene a explicat strategia la televiziune:

“Dacă vrem să facem ceva, trebuie să facem repede. Peste două-trei luni nu mai are același efect.”

Donald Trump a scris pe Truth Social că “HELP IS ON THE WAY”. Nu va trimite trupe. Experții sunt unanimi. Arabia Saudită, Qatar și Oman l-au rugat să nu bombardeze Iranul.

Este prea complicat, prea riscant!

Și românii au “văzut” acest film!

Anul trecut, la Cannes, regizorul iranian Jafar Panahi a câștigat Palme d’Or pentru un film făcut în secret, fără autorizație, sub nasul unui regim care l-a închis de mai multe ori și i-a interzis să filmeze timp de douăzeci de ani.

“It Was Just an Accident” e povestea unui mecanic care recunoaște un client după un singur sunet: scârțâitul unui picior protezat. A auzit sunetul acela ani de zile, în beznă, legat la ochi, când torționarul venea să-l interogheze.

Victimele din film nu și-au văzut niciodată călăul. Erau legate la ochi. Dar îl pot identifica prin simțuri: unul îi recunoaște vocea, alta îi recunoaște mirosul, un altul îi recunoaște cicatricile.

Nu sunt siguri că omul din fața lor e torționarul. Poate e. Sau poate nu e!

Ce faci? Îl omori și riști să ucizi un nevinovat? Îl eliberezi și-l lași pe torționar să meargă acasă, în timp ce tu nu mai dormi pentru tot restul vieții?

Filmul nu răspunde acestor întrebări. În ultima scenă, mecanicul își ajută familia să încarce lucruri pentru o nuntă. Viața continuă. Dar pe fundal se aude iar scârțâitul piciorului de lemn. Pentru că suferința nu pleacă niciodată!

Asta face dictatura: te eliberează din celulă, dar te ține prizonier în propria memorie! Pentru totdeauna!

Noi, românii, știm acel “sunet” foarte bine!

La Timișoara, în decembrie 1989, securitatea și armata au împușcat oameni pe străzi și au furat cadavrele din spitale. Familiile își căutau morții prin morgi improvizate, exact cum îi caută azi iranienii la Kahrizak.

Am avut și noi torționarii noștri, securiști cu fețe banale care torturau până la prânz, apoi se duceau acasă la nevastă și copii. Unii trăiesc și azi printre noi. Pensionați, speciali, respectabili, neatinși.

Dar am avut și gestul suprem de sfidare. Tot la Timișoara, cineva a strigat pentru prima dată “Jos Ceaușescu!”. În 1989, așa ceva era de neconceput, era sinucidere curată. Și totuși, cineva a strigat!

Ați vazut gestul Melikai, își aprinde țigara de la fața lui Khamenei în flăcări. E același curaj nebun! Același mesaj: poți să mă omori, dar nu poți să mă faci să mă tem.

Între bricheta Melikăi și ciocanul lui Peters e toată distanța dintre o lume care luptă pentru o viață cu sens și una care l-a pierdut deja!

Americanul e vedetă, are adepți și followeri. E invitat la podcast-uri. Nick Fuentes îl numește supraom. E liber să facă orice și cu toate acestea a ales să fie un tânăr care se lovește cu ciocanul în față.

Este un gest de o biblică deșertăciune, de o abisală inutilitate, un gest care umilește specia.

Milioane de ani de evoluție ca să ajungem aici; omul s-a ridicat din patru labe, a construit catedrale și a compus simfonii, iar acum locuiește în Florida și se lovește cu ciocanul în maxilar!

O tulburătoare pierdere de direcție, o devastatoare umilință adusă lui homo sapiens.

În acest timp, Melika stă într-o parcare din Canada și își aprinde țigara de la fața omului care i-a distrus viața. E singurul ei protest posibil din exil. Și totuși, gestul acesta mic, simbolic arată mai mult curaj decât ne imaginăm noi.

Dictatorii sunt temporari. Iranul e veșnic! Așa scria cineva pe X, sub o imagine de la proteste.

Poate că e așa! Tiranii trec, ideile rămân. Dar ideile nu se apără singure. Cineva trebuie să aprindă o țigară!

Iar noi? Scrollăm. Punem un steag pe profil dacă e trending. Ne întoarcem la viețile noastre. Si la morțile noastre. Dar, desigur, numai la cele care ne convin.

Pentru Gaza, milioane în stradă, campusuri ocupate, steaguri pe fiecare profil.

Pentru Iran, aproape nimic! Copilul palestinian e tragic. Copilul iranian e inexistent.

Nu ne pasă de moarte, ne pasă mai mult de narativ. Selectăm cadavrele după ideologie și mișcările sociale după simpatii.

Suntem mici ipocriți cu suflet de hashtag!

Libertatea a devenit pentru noi un drept atât de natural încât de multe ori e invizibilă, e un aer pe care îl respirăm fără să-l observăm, în timp ce alții se sufocă doar pentru a lua o gură din el.

Întrebarea nu e ce facem cu Iranul, că nu ne pasă prea mult de el.

Cred că întrebarea e ce facem cu noi înșine!

SERGIU TOADER | Golden Bay, Noua Zeelandă

REFERINȚE:

1. Melika Barahimi

https://x.com/melianouss

2. Watch “Iraniana viraliza ao queimar imagem de Ali Khamenei” on YouTube

https://youtube.com/shorts/m-ndm4Ld4o4?si=ZqDz0RPf8oU1BeG4

3. Euronews

“Protest creativity: Iranian women light cigarettes on burning portrait of the ayatollah”: https://www.euronews.com/2026/01/10/protest-creativity-iranian-women-light-cigarettes-on-burning-portrait-of-the-ayatollah

4. Iran International, “Lighting cigarette with burning Khamenei portrait becomes protest symbol”: https://www.iranintl.com/en/202601112602

5. Braden Peters looksmaxxing phenomenon

https://www.tiktok.com/@kingclavicular

https://www.instagram.com/clavicular0

6. The Telegraph, “Self-mutilation and crystal meth: The ‘Chad mindset’ enticing Maga’s young men”: https://www.telegraph.co.uk/us/news/2026/01/12/clavicular-looksmaxxing-maga-jd-vance-gavin-newsom/

7. UnHerd, “Now boys hate their bodies too”: https://unherd.com/2025/12/now-boys-hate-their-bodies-too/

8. Iran International, “At least 12,000 killed in Iran crackdown during internet blackout”: https://www.iranintl.com/en/202601130145

9. CBS News, “Over 12,000 feared dead after Iran protests”: https://www.cbsnews.com/news/iran-protest-death-toll-over-12000-feared-higher-video-bodies-at-morgue/

10. Amnesty International, “Iran: Massacre of protesters demands global diplomatic action”: https://www.amnesty.org/en/latest/news/2026/01/iran-massacre-of-protesters-demands-global-diplomatic-action-to-signal-an-end-to-impunity/

11. “It Was Just an Accident”:

Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/It_Was_Just_an_Accident

Film Forum: https://filmforum.org/film/it-was-just-an-accident

12. Incels:Inside a dark world of online hate- BBC News

https://www.bbc.com/news/blogs-trending-44053828

13. Chad (slang) - Wikipediahttps://en.wikipedia.org/wiki/Chad_(slang)

14. Chad | Slang | Dictionary.com

https://www.dictionary.com/culture/slang/chad