Într-o duminică de toamnă târzie, clubul Expirat din București și-a deschis porțile pentru cea de-a cincea ediție a evenimentului “Nu stau acasă” organizat pentru un public “exclusivist”: oameni cu dizabilități. Pentru care “a trăi” se conjugă într-o altă gramatică a vieții.
Dansul, muzica și trupele live au făcut deliciul unei asistențe pe care de obicei o ținem la distanță de orice formă de bucurie publică. Pentru o seară însă, handicapul a avut voie să fie fericit, fără să ceară scuze că există! În fata cluburilor, de obicei vedeți mașini luxoase și parada modei. De această dată, convoiul de cărucioare, cârje, cadre metalice și însoțitori au schimbat registrul.
Doamnelor și domnilor, vă invit să citiți cronica untold a unui concert în care biletul de intrare este handicapul, iar întunericul magicianul care transformă durerea în artă.
Clubul Expirat București / arhiva personală
Vup-Vup-Vup!
Mercur, firavul și debilul, și-a pierdut demult ritmul cosmic și se rostogolește acum în jurul Soarelui în spasme, cu chinul vizibil al celui care nu-și mai stăpânește propriul corp. Venus, altădată madonă venerată, a ajuns o biata umbră, anemică și distrofică, pâlpâie ca o candelă și probabil că tot așa se va și stinge. Nici Marte nu se simte prea bine, de-abia își târăște corpul ruginit, e un olog cu morgă, nici cârjele nu-l mai ascultă.
Numai Soarele nostru însă, suveranul zilei, pare că este bine, doar că a uitat cum să împartă bucuria! Ca niște degete de cotoroanță, lungi și cotrobăitoare, cad razele lui, surprinse și ele de neputința de a face lumină acolo unde realitatea nu are strălucire. Altădată binefăcătoare, acum doar iscoditoare, își vâră vârfurile în fiecare ungher, scotocind și deșirând tot ce ating în crude măsurători; corect și greșit, frumos și urât, înger și monstru.
Degetele de lumină, bată-le vina, nu iartă nimic, frământă, cercetează și expun toate capriciile naturii, iar tot ce este diferit devine sub atingerea lor insuportabil de vizibil, insuportabil de greșit. Sub această lumina crudă, tot ce nu se conformează devine monstruos. Pentru că, aflați acum, lumina minte, ea doar pretinde că arată adevărul! De fapt, califică, măsoară și condamnă!
Dar totul se schimbă atunci când soarele se retrage și luna își întinde propriile ei raze. Degetele cotoroanței se transformă în baghete magice; ce era sacadat devine ritm, ce era tremurat devine pulsație, ce era târâiș devine mers regal. Razele lunii nu mint, ele pur și simplu refuză să măsoare!
Și în penumbra care se lasă încet, nici Mercur nu mai este retardat în mișcarea lui, nici Venus nu mai tremură din cauza slăbiciunii și parcă nici Marte nu mai e regele care se încăpățânează sa abdice.
Doar în umbră defectele devin mister, doar în întuneric handicapul devine artă, doar în absența luminii el se transformă într-o perfecțiune a naturii de alt fel. De aceea întunericul e curativ, el nu judecă, el lasă lucrurile să fie ceea ce sunt cu adevărat!
Vup-Vup-Vup!
Vă înșelați ! Brațele care se rotesc aiurea pe scenă, dezordonat, nu sunt lipsite de control! Asta e precizia suferinței și matematica oropsitului, a celui care a învățat să numere secundele dintre și printre spasme.
Capetele care se leagănă nu sunt așezate pe corpuri bolnave, ci țin ritmul pe care îl dictează o muzică interioară, perfectă, inaccesibilă celor care nu au fost aleși să o audă. Oaselor stupide, neputincioase și întortocheate le-au venit de hac acum bucuria dezordonată de a trăi și grația dizarmonică, exersate în fiecare noapte de insomnie, în fiecare dimineață de chin.
Vup-vup-vup!
Vă înșelați din nou! Aplauzele nu mai cer apropierea zgomotoasă a palmelor. Ele se fac din rotirea brațelor prin aer, din şuierul mâinilor, vup-vup-vup, care vorbesc în limba pe care ochii o înțeleg. Numai cine nu aplaudă des fiecare mic progres al unui corp spastic nu știe câtă trudă este într-un astfel de gest, câtă frumusețe într-o asemenea reușită.
Vup-Vup-Vup!
În această sală în care întunericul domnește ca un rege binevoitor, trupurile care ziua sunt o rușine devin instrumente ale unei simfonii pe care lumina n-ar fi știut s-o compună niciodată.
Aici, în această catedrală a întunericului, părinții nu mai trebuie să își ascundă fețele. Aici, copiii nu mai sunt copii bolnavi - sunt artiști ai durerii, dansatori ai unei coregrafii pe care numai suferința știe s-o scrie.
Vup-Vup-Vup!
Și de-abia acum înțeleg brusc de ce corpurile cerești își exhibă handicapurile în lumina zilei cu atâta demnitate. Pentru că ele știu că seara va veni și că întunericul va fi judecătorul lor drept. Ele știu că noaptea, când lumina mincinoasă nu mai poate să descompună fiecare gest în defecte, vor fi în sfârșit libere să fie ceea ce sunt cu adevărat: frumoase în propriul lor fel, perfecte în propria lor imperfecțiune.
Vup-Vup-Vup!
Bună seara, întuneric, bine ai venit în viața mea, lumină! Fără tine nici n-aș fi știut cât pot să duc, tu mi-ai transformat propriul handicap în har, doar tu, prin suferința ta mi-ai acoperit și mie defectele, m-ai împiedicat să-i judec pe alții, m-ai apropiat de sacru și de profan și m-ai făcut deopotrivă fragil și vulnerabil, dar și puternic și măreț!
Bună seara, întuneric, bine ai venit în viata mea, lumină! În tine, dar și prin ceea ce ești, găsesc și eu, în fiecare zi, pacea de a fi ceea ce sunt.
SERGIU TOADER | București, România
Felicitari organizatorilor pentru intitiativa si desfasurare! Felicitari domnule Toader pentru articol si mediatizare. E imbucurator sa aflu ca se intampla astfel de evenimente, desi probabil sunt extrem de putine, si e imbucurator sa vad ca cineva incearca sa le faca cunoscute. Si inca cum .. aveti un mod cu totul aparte de a scrie, va citesc regulat. Articolul de azi a fost un pansament pentru suflet, intr-o perioada in care societatea este bombardata cu informatii despre politica, razboaie, economie.
Imi vine acum in minte una din declaratiile domnului Nicolae Titulescu, care mi se pare ca se potriveste atat organizatorilor acestui eveniment, cat si dvs. Citez: Si de nu voi fi un far, ci doar o candela, ajunge. Si de nu voi fi o candela, tot ajunge, fiindca m-am straduit sa aprind lumina.
Weekend linistit tuturor!
In cazul de fata, organizatorii si părinții, însoțitorii sunt cei care aprind lumina. In fiecare clipa! Mulțumiri pentru comentariu, si dumnevoastra aprindeti niste lumini!