CE-OR MAI VOTA AI NOȘTRI?

Cum votăm prost de generații și de ce, totuși, contează

Doamnelor și domnilor, stimați cititori, realitatea ne face duminică agenda și, “morți-copți”, așa cum zic bătrânii, înțelept ar fi să votăm. Chiar dacă votul nostru este mai degrabă moștenire biologică și istorică decât opțiune liberă.

În timp ce la Buzău, fostul prim ministru semianalfabet, cel care a jefuit țara, are nerușinarea de a candida la funcția de primar în orașul din care provine chiar și după dezastrul pe care l-a lăsat în urma sa la nivel național, la București bătălia este pe muchie de cuțit mai ales între catastrofe calibrate diferit. Iar mizele sunt uriașe!

Cât este alegerea noastră, cât a biologiei, cât a istoriei și cât a fricilor moștenite? Vom vedea!

Până atunci, vă invit să observăm împreună ce zestre ne-au lăsat înaintașii și să vedem cu ce votăm de fapt!

Ca de obicei, mulțumiri multe celor care citesc textele mele, celor care mi-au scris și, mai ales, celor care aleg un abonament plătit, deși accesul la Sergiu’s Dishes este încă gratuit.

Lectură plăcută și, dacă locuiți în București sau în Buzău, nu uitați să votați!

Sursa: euronews.ro

Cum o dăm, tot prost iese!

Suntem artiști în a alege prost. Chiar si atunci când credem că am ales bine, tot prost iese. Am votat ticăloși, corupți, neamuri proaste și semianalfabeți.

Practic nu există păcat omenesc și decădere morală pe care să le fi ratat și pe care să nu le fi ridicat la rang de virtute publică.

Demagogi, hoți, nomenclaturiști reciclați, securiști reconvertiți, afaceriști dubioși, populiști ordinari, pe toți i-am votat cu convingere, generație după generație. Nu numai noi, dar și părinții și bunicii noștri. Fiecare generație convinsă că “de data asta da, de data asta am învățat ceva” și fiecare producând același dezastru electoral.

În ‘46 au votat comuniștii. În ‘90 a fost rândul nostru să alegem. Și am ales! Tot un comunist! În 2000, un comunist, din nou! Iar când nu a fost un comunist, a fost un securist reconvertit, sau un nomenclaturist reciclat, sau un demagog populist, sau un afacerist dubios.

Am votat un prezent continuu al aceluiași eșec, jucat cu actori diferiți care interpretează parcă același rol.

Cum votăm, de fapt?

Și poate că astăzi, de-acolo de pe unde umblă răposații, din pământul în care zac sau din memoria colectivă, privind cum ne pregătim să votăm din nou, se întreabă: “Oare ce-or mai vota ai noștri?”

Ce neghiobie! Știu si ei raspunsul, îl știm și noi pentru că e simplu: vom vota folosind zestrea pe care ne-au lăsat-o ei! Si cea biologică, și cea istorică!

ZESTREA BIOLOGICĂ

Bunicul care a trecut prin război ne-a lăsat un sistem de stres hipersensibil, “avem” deja cortizolul crescut, știm să votăm din și de frică. Funcționează al dracu’ de bine! Părintele crescut în comunism ne-a transmis o amigdală mai reactivă, mai sensibilă la autoritate, votăm un “lider puternic”, chiar dacă asta ne-a ieșit pe nas! Străbunicul care a supraviețuit foametei ne-a înfipt instinctul tribal, “îi votăm pe-ai noștri”, nu “pe-ai lor”!

Cert e că nu votăm liber! Votăm cu reflexele biologice moștenite de la generații de supraviețuitori. Când punem ștampila pe buletin decide și “ teticu’ “, dar și “ bunicu’ “, și cel din ‘46 și cel din 89’, dar și toată grămada de morți și de vii care ne-au programat neurologic.

Benjamin Libet, celebrul neurolog american, a dovedit-o; decizia apare în creier cu sute de milisecunde înainte să “decidem” conștient. Așadar, nu vă mai amăgiți, decizia e luată, noi controlăm doar mâinile care folosesc ștampila.

Libertatea e iluzie, votul e real! Si prin noi votează și vii, și morții, și istoria, și biologia !

Vino Platon să ne vezi!

Platon avea dreptate când a diagnosticat problema democrației. Pe care o considera o formă deficitară de guvernământ, superioară doar tiraniei! Pentru că nu garantează cele mai bune opțiuni, cele mai inteligente alegeri făcute de “demos”, ci garantează că același “demos” are posibilitatea fizică de a vota.

Prostul și înțeleptul au aceeași greutate, în cabina de vot nu mai există nici o diferență între ei. Automatismul biologic și gândirea critică au aceeași legitimitate electorală.

Tot în Republica, Platon întreabă: dacă ai urca pe o corabie, ai vrea ca toți marinarii, inclusiv cei care nu știu navigație, să decidă cum se conduce corabia? Sau ai vrea un comandant calificat? Pentru un stat e același lucru: de ce toată lumea are dreptul de a decide cine conduce, când nu toată lumea știe cum anume se conduce?

Răspunsul democratic e dezarmant de onest: “Pentru că acesta e prețul democrației. Toată lumea votează, chiar dacă nu știe <navigație> politică. Și prin faptul că votează, <lumea> devine legitimă, îndreptățită să decidă. Atenție, nu devine pricepută, devine legitimă.”

Asta e democratizarea prostiei: prin vot, prostul nu devine înțelept, devine egal în drept cu înțeleptul. De aceea democrația produce lideri legitimi, nu neapărat lideri buni. Care pot fi la fel de ticăloși și de corupți ca toți aceia pe care i-am enumerat la început; dar toți sunt legitimi pentru că i-am votat.

Toți votăm la fel de prost

Nu există “proști care votează prost” versus “deștepți care votează mai bine”. Toți votăm determinați de aceleași reflexe biologice, de aceleași traume colective. Cei care se uită de sus și își plâng țara pentru că “prostimea votează prost” sunt prinși în aceeași capcană.

Diferența nu e că unii votează “mai bine”.

Diferența e că nu toți suportăm aceleași consecințe.

Cel din Primăverii care votează prost are bufere, bani, relații, posibilitatea de a pleca. Cel din Ferentari “ ia”consecințele în plin administrația coruptă îi mănâncă viața direct și sigur.

Toți votăm prost, dar nu toți plătim același preț. Cei mai educați și mai informați argumentează mai bine, folosesc logica, rațiunea, dar în final, în ciuda educației și a logicii tot au ajuns la același dezastru, Johannis.

Eșecul vine și când ești informat și educat!

Am putea spune, deci, că democrația democratizează prostia, dar nu democratizează și suferința! Prostia ne unește, suferința ne desparte, greșim la fel, plătim diferit!

Eșecul ca prezent continuu

Asta e adevărata tragedie: nu că suntem determinați biologic, ci că suntem determinați să repetăm același eșec. Chiar dacă am avea liber arbitru, tot am vota prost. Dovada? Șirul neîntrerupt de catastrofe electorale.

De ce contează, totuși, să votăm?

Și totuși, tocmai pentru că suntem determinați și eșecul pare inevitabil, parcă nu toate eșecurile sunt egale. Nu poți scăpa de determinism, dar poți alege între grade diferite de dezastru.

Nu poți vota “liber”, dar poți vota știind si mai ales înțelegând ce votezi. Pentru că diferența concretă între a vota determinat-dar-conștient și a vota determinat-ca-un-bou e practică, brutală și măsurabilă în viața de zi cu zi.

Duminică, 7 decembrie, la alegerile pentru București, votăm între catastrofe calibrate diferit. Unul înseamnă mafia instalată instituțional, corupția dată cu briantină, interlopii care au dat șișul pe stilou și care s-au prins că prostituția, drogurile și proxenetismul nu sunt la fel de bănoase ca imobiliarele. Altul înseamnă isteria si mahalagismul, impostura și incompetența ridicate la rang de virtute, găunoșenia ca fundament, extremismul normalizat.

Ceilalți par... iar aici mi se usucă cerneala, îngheață mâna pe tastatură, așa i-am ales și pe părinții lor politici și zece ani am privit cum absența îmbrăcată în funcție poate umili mai crunt și mai intens decât prezența, cum un scaun gol poate degrada o țară mai sigur și mai simplu decât ar face-o un tiran.

Și totuși, între absență și mafie, între dezamăgire și extremism, varianta mai puțin catastrofală rămâne evidentă!

În rest, vom vota ca de obicei; cu moștenirea, cu tribul, cu reflexul, cu frica!

Să nu ne facem iluzii: duminică alegem între diversele forme ale eșecului nostru perpetuu.

Alegem determinați, cu reflexele despre care am vorbit, dar măcar să alegem știind ce alegem.

Și măcar să înțelegem ce facem, câte generații mai nenorocim!

“Ce-or mai vota ai noștri duminica asta”? nu e doar întrebarea părinților și a bunicilor noștri, dar e și ceea ce ne vor întreba si copiii noștri. Pare că nu e greu de ales între mafia So keres Europa și grobianismul cras, între corupție și incompetență. Altminteri, va fi greu de explicat la nesfârșit de ce alegem prost.

Iar acum măcar avem șansa de a alege între diverse catastrofe, una de care ne va fi rușine imediat, alta de care ne va fi rușine mai încet. Sau poate ca ne mințim și de data asta că am ales bine. Oricum, chiar “mințiți” fiind, măcar să alegem varianta mai puțin catastrofală!

Nu e mult, dar orișicât! Deocamdată e tot ce avem!

SERGIU TOADER București | România

REFERINȚE

1. Benjamin Libet-american neuroscientist

https://www.informationphilosopher.com/solutions/scientists/libet/

2. Benjamin Libet- Wikipedia

https://en.wikipedia.org/wiki/Benjamin_Libet

3. Republica lui Platon - Cunoașterea Științifică

https://www.cunoasterea.ro/republica-lui-platon/

4. Revista de sociologie- Importanța abordărilor politico-filozofice ale lui Platon asupra formelor de guvernământ la etapa contemporană - Svetlana Slușarenco/ Veronica Pozneacova

https://revistadesocioologie.ro