CUM L-A ÎNVINS KARAGÖZ PE HACIVAT

Scurtă incursiune în istoria miturilor și obsesiilor turcești

Probabil n-aș fi deosebit niciodată iluzoriul de realitate și nici percepția de factual din spectacolul tradițional Anatolian, vechi de 700 de ani, al păpușilor și al umbrelor turcești, dacă prietenii noștri Sibel și Omer, născuți și crescuți în Turcia, vorbitori de câteva limbi străine, nu ne-ar fi fost ghizi discreți, ani și ani la rând, prin universul unei civilizații care amestecă mitul cu realitatea cu mare ușurință. Ne-am împrietenit cu această familie de intelectuali turci din Ankara într-una dintre foarte multele vacanțe petrecute în afara traseelor turistice, dar și în peninsula Datça, acolo unde cei doi soți aveau o casă de vacanță. Ne-au vizitat cu multi ani în urmă și în Noua Zeelandă, chiar dacă drumul foarte lung și vârsta lor înaintată nu erau ingredientele perfecte pentru o asemenea experiență. Nu au ratat nici Australia, pentru că pasiunea lor pentru istorie i-a împins să cunoască și țările trupelor ANZAC (Australia and New Zealand Army Corps), pe care eroul copilăriei lor, tânărul locotenent Mustafa Kemal, le-a învins în celebra bătălie de la Galipoli, în aprilie 1915.    

Sibel și Omer au dorit ca pe lângă burțile noastre prăjite la soare, alături de ayran, hammam, pide și baklava, să rămânem cu ceva mai mult despre țara lor, să înțelegem și să explorăm mentalul și cultura unui fost mare imperiu, obsesiile și miturile naționalismului turc. Care sunt diferite de cele românești doar prin amplitudine! Prima ușa deschisă a fost către teatru! Personajele sunt rupte din realitate, le veți recunoaște imediat!

Un caraghios simpatic este preferat unui inteligent cumpătat

         Fanfaronul din limba română, caraghios ul, își are originea în acest personaj faimos în Turcia, Karagöz. Alături de Hacivat, formează un cuplu celebru, care a încântat și continuă să încânte generații de adulți și de copii. Sunt un fel de Stan și Bran al turcilor, deși foarte diferiți față de comicii americani. Karagöz (sau “ochii negri” în limba turcă) este personajul din popor, fără pretenții, guraliv, care știe să mintă frumos și să producă băi de mulțime, în timp ce Hacivat este inteligent, educat, scump la vorbă și mai puțin popular. Cele două personaje sunt construite în antiteză, iar umorul izvorăște din limbaj si din comicul situațiilor. Dar în lumea umbrelor, nimic nu este ceea ce pare a fi, legenda apariției lui Karagöz și Hacivat spune că tot umorul a fost cel care i-a dus la pierzanie pe cei doi. Conform acesteia, în timp ce lucrau la construcția moscheii din Bursa, sultanul a ordonat execuția lor, pentru că poznele îi distrăgeau pe ceilalți muncitori și astfel lucrarea întârzia. Dar în mentalul colectiv, au rămas nu numai umorul cele doua personaje, dar mai ales ideea că un caraghios simpatic, un baiedemulțime este de preferat unui inteligent cumpătat.

Photo credit: Wikipedia

     Câștigătorul scrutinului de astăzi, Erdogan, nu este însă la fel de simpatic și de inocent precum Karagöz; dimpotrivă este un autocrat nemilos care a umplut pușcăriile cu peste 60.000 de opozanți reali sau imaginari, este, probabil, cel mai de temut mare temnicer al jurnaliștilor pe care i-a arestat pentru a le "îndrepta" mințile și condeiele, un corupt regional care și-a creat propriii oligarhi, Tigrii Anatoliei, care au făcut praf și pulbere la propriu casele și viețile a încă 50.000 de turci în urma cutremurelor din acest an. Dar toate acestea nu contează atunci când vânzătorul de iluzii Erdogan vinde tema refacerii Imperiului Otoman, mituri, obsesii și frici naționale (religia e singura care ne unește, străinii care ne vor teritoriile și minoritățile care ne sfâșie din interior) contra protecție. Pe care, desigur, numai el o poate asigura! Tactica este veche, cuvintele vă sunt cunoscute, șatrapii sunt diferiți!   

“Dacă nu ar fi fost el și reformele lui, spune cu ironie Sibel, astăzi aș fi avut încă baticul pe cap, spălând în lighean picioarele lui Omer"

      Așa cum noi am crescut cu Ceaușescu privindu-ne din tablourile din fiecare clasă, așa au crescut Sibel și Omer cu portretul lui Mustafa Kemal Pașa, Ataturk, (Kemal Atatürk," Father of Turks") întemeietorul Turciei moderne. Spre deosebire însă de liderul român, care a înecat România în comunism odios și crime pe masură, Ataturk este eroul autentic al câtorva generații de turci, liderul vizionar căruia Sibel și Omer, părinții și bunicii lor îi datorează accesul la educație și la civilizație europeană. “Dacă nu ar fi fost el și reformele lui, spune cu ironie Sibel, astăzi aș fi avut încă baticul pe cap, spălând în lighean picioarele lui Omer". "Probabil că din aceasta cauză nu mai port acum șalvari", explică savant Omer. Cu toții sunt ceea ce se numește Kemaliști, pentru că simbolurile Partidului Republican al Poporului, cele șase săgeți promovate de Ataturk, au însemnat tot atâția pași spre civilizație și spre modernizarea profundă a Turciei. Republicanismul, naționalismul, secularismul, populismul, etatismul și revoluția nu au făcut altceva decât să desprindă Turcia de otomanism. Califatul a fost abolit în 1924, școlile religioase musulmane au fost desființate, iar legea musulmană șaria a fost înlocuită de codul civil elvețian, de codul penal italian și de codul comercial german.

În mai puțin de douăzeci de ani, Mustafa Kemal a reușit secularizarea și modernizarea statului

Transformarea profundă a Turciei a continuat cu una dintre cele mai revoluționare reforme, înlocuirea alfabetului arab cu cel latin din 1928, iar căsătoria lui Mustafa Kemal cu Latife Hanim, o tânără din Izmir, de 24 de ani, educată, care studiase dreptul la Paris, a dat semnalul emancipării femeilor. Căsătoria lor nu a durat mult, Latife n-a suportat stilul de viață libertin al lui Mustafa, care obișnuia să lipsească de-acasă, spunând că "eu sunt căsătorit cu națiunea". Una dintre fetele adoptate de tânărul cuplu avea să devină o aviatoare celebră, Sabiha Gokcen, prima femeie din lume pilot de luptă și primul pilot militar turc. Întâlnirea cu tatăl adoptiv și cariera ei militară au detalii  extraordinare, dar impactul social al numeroasei și imperfectei familii Ataturk este ceea ce a contat. În 1934, femeile au primit drept de vot și dreptul de a fi alese în parlament. Tot în 1934, turcii au fost obligați să-și adopte nume de familie ca în Vest, iar fez ul turcesc și șalvarii, văzute ca un simbol al otomanismului feudal, au fost interzise. În mai puțin de douăzeci de ani, Mustafa Kemal a reușit secularizarea și modernizarea statului. Scoaterea religiei din scoli și din treburile administrative și politice ale statului a avut cel mai puternic garant; armata, ofițerimea școlită! De altfel, desprinderea statului de religie este explicată cel mai bine de Mustafa Kemal așa: "I have no religion, and at times I wish all religions at the bottom of the sea..."

        Turcii instruiți știu ce este Nutuk / "Discursul", cele 36 de ore din octombrie 1927, în care Ataturk, în calitate de președinte al Republicii Turcia, a prezentat în fața Marii Adunări Naționale, momentele cheie ale devenirii Turciei, de la Războiului Turc de Independență până la formarea Republicii. Atacurile lansate la adresa opoziției au fost mici focuri de paie; adevărații anti kemaliști au fost însă kurzii, cărora Aliații le promiseseră independența și care, în urma victoriilor obținute de Mustafa Kemal, si-au văzut visurile spulberate. Revolta kurzilor, condusa de șeicul Sait din 1925, s-a terminat tragic; șeicul și alți 46 de lideri au fost spânzurați; politica de negare, prin care limba și identitatea culturală kurdă erau strict interzise, a fost instituită în același an.

Genocidul practicat de turci împotriva armenilor este unul dintre cele mai sensibile subiecte pentru fiecare cetățean turc

    Obsesia pericolului care vine din interior, pericol reprezentat de minorități nu se referă doar la populația kurdă, ci și la minoritatea armeană. Declinul Imperiului Otoman și greutățile Primului Război Mondial nu-și puteau găsi justificări mai bune decât existența minorităților. Ele erau de vină pentru toată catastrofa istorică a Imperiului. Între 1915 și 1923 au fost exterminați cel puțin 600.000 de armeni (după alte surse 1.2 milioane), ca urmare a viziunii panturciste a Junilor turci, adică formarea unui stat turc "pur'', fără minorități care să le pună în primejdie suveranitatea. Culmea este că la masacrarea armenilor au participat nu numai soldații și ofițerii turci, dar și kurzii, care atacau convoaiele deportate în deșertul Deyr-er -Zor cu acceptul turcilor. Genocidul practicat de turci împotriva armenilor este unul dintre cele mai sensibile subiecte pentru fiecare cetățean turc. Negat zeci de ani și denaturat istoric, genocidul armean era recunoscut oficial, în 2015, de către parlamentele a 29 de țări. Pe plan internațional, Turcia continuă și astăzi politică sa negaționistă, practicând un lobby foarte puternic împotriva recunoașterii oficiale a masacrării  deliberate a armenilor. "Pericolul din interior" și "dorința străinilor de a-și împărți Turcia" sunt cele două veșnice marote, cele doua "umbre" ale discursului politic din țara semilunii. Al doilea "pericol", cel al "străinilor care își împart Turcia" își are originea în Tratatul de la Sevres, din 1920, încheiat între Aliații victorioși din Primul Război Mondial și Imperiul Otoman. Deși semnat de sultanul Mehmet al VI lea, tratatul nu va fi niciodată ratificat sau aplicat, din cauza pierderilor teritoriale uriașe ale Imperiului prevăzute în acest document; armata otomană era dizolvată, iar teritorii ale fostului Imperiu trebuia să fie controlate de britanici, de francezi și de italieni. Conform acestui Tratat, era recunoscută independența unei Armenii mari, dar și o provincie autonomă kurdă. Ceea ce a fost acceptat de către Sultan, a fost de neacceptat pentru Mustafa Kemal, care proclamă Republica Turcia, obține câteva victorii împotriva grecilor și reușește în scurt timp încheierea unui alt tratat, mult mai favorabil, în 1923! Tratatul de la Lausanne, care recunoaște în primul rand legitimitatea guvernului Ataturk, dar care limitează pierderile teritoriale, prin comparație cu vechiul Tratat de la Sevres și stabilește granițele Turciei de astăzi. Însă ceea ce este extraordinar legat de acest Tratat, de la a cărui semnare se împlinesc o sută de ani, este credința a jumătate dintre turci, educați sau nu, ca în iulie acest an Turcia va reveni la perioada glorioasă din timpul Imperiului Otoman. Este o teorie a conspirației bazată pe așa numitele clauze secrete ale Tratatului care vor elibera Turcia de controlul occidental și care, în sfârșit, își va putea valorifica resuresele de petrol. Este greu să lupți cu asemenea fantasmagorii, mai ales că ele au fost cultivate în trecut de figuri naționalist islamiste (Cevat Rifat Atilhan, politician pro nazist si Necip Fazil Kisakurek, poet) și întreținute de Erdogan în discursurile sale. Se pare că atunci când fluturi iluzia apartenenței la un mare imperiu foamea și educația dispar!

        Unitatea și identitatea culturală prin apartenența la islamism, naționalismul promovat prin discriminarea minorităților și viziunea xenofobă, antioccidentală a Turciei de astăzi, toate acestea își au originile în momentele istorice descrise mai sus. Liderii turci s-au folosit de ele în funcție de context, le-au invocat în interior ori de cate ori a trebuit să folosească ghioaga ideologiei pentru a sfărâma țestele adversarilor politici sau în exterior, santajându-și partenerii. De altfel, o încercare de răsturnare a tuturor reformelor kemaliste a avut-o și Necmettin Erbakan, fost prim ministru între 1996 și 199, și mișcarea sa Millî Görüs (Viziunea Națională) profund naționalistă, conservatoare și islamistă, dar atunci, spre deosebire de prezent, armata a intervenit. Pentru că ea, armata, era garantul respectării Constituției, care consfințește caracterul laic al statului turc. Astăzi lucrurile s-au schimbat!

Polarizarea profundă a Turciei de astăzi a fost reprezentată cum nu se poate mai elocvent de rezultatul votului

       Dacă ați urmărit campaniile electorale ale celor doi candidați ați recunoscut cu siguranță "umbrele" turcești descrise mai sus în strategiile electorale și în discursurile candidaților. Președintele Erdogan l-a acuzat pe opozantul Kemal Kilicdaroglu de "terorism" și de "legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)", în timp ce Kilicdaroglu, în speranța de a obtine voturile naționaliștilor, a promis că "va expulza în masă refugiații sirieni, indiferent de situația lor. Gesturile aparent simbolice au rădăcini adânci în istoria și cultura turcilor, iar menirea lor este să miște suflete, conștiințe, dar mai ales mâini care să voteze reacționând la stimuli. Rugăciunea lui Erdogan de la Hagia Sophia a însemnat recuperarea ei de către credincioșii islamiști și consolidarea islamului ca religie, în timp ce depunerea coroanelor de flori de către Kemal Kilicdaroglu la mormântul lui Mustafa Kemal Ataturk, o dovadă palpabilă a continuității secularizării țării. Polarizarea profundă a Turciei de astăzi a fost reprezentată cum nu se poate mai elocvent de rezultatul votului. Uriașele diferențe sociale, economice, religioase și politice dintre cele doua Turcii (cea din nord și mai ales din est, religioasă, rurală și mai săraca, și sud-vestul dezvoltat, urbanizat, cu centre universitare puternice și populație educată) s-au regăsit în ofertele celor doi oameni politici. Starea jalnică a economiei, inflația galopantă si tragedia celor mai bine de 50,000 de oameni rămași fără adăpost în urma cutremurului au pălit în fata ideologiei.  Discursul lui Erdogan s-a axat pe realizările din domeniul militar (teama de "străinii care ne atacă"), din industria auto (primul automobil electric sută la sută turcesc) sau din energie (primul reactor nuclear realizat în cooperare cu rușii).

       Mirajul refacerii Imperiilor apuse cuprinde din ce în ce mai multe națiuni, iar liderii acestora au învățat cel mai bine cum să opună iluzia maretiei națiunilor lor contraperformanței propriei guvernării. Parca aflate intr-un raport invers proporțional cu nivelul de trai, cele doua mișcări provoacă frisoane; Iranul, Rusia, Turcia, Ungaria și chiar Austria au intrat demult în aceasta spirală. Periculos este însă că în fantasmele lor liderii acestor țări atrag foarte multi tineri. Care, deși emigrează în masă din țările de origine, visează să aparțină într-o zi unei "mari națiuni". Și astfel, deși părăsesc regimurile autocrate, continuă să întrețină miturile naționale și să-și voteze "sultanii".

Photo credit: https://www.greatjourneysnz.com

      În trenul care parcurge unul dintre cele mai spectaculoase trasee din lume, pe malul oceanului, între Christchurch și Picton, călătorim alături de prietenii noștri turci. Dragostea și respectul lui Sibel pentru soțul ei nu s-au metamorfozat în spălatul picioarelor barbatului, ci în citit. Așa ii place lui Omer! Să o audă pe Sibel citindu-i în șoaptă, chiar dacă asta îl adoarme. Ca acum! Probabil că visează cum ar putea să-și păstreze țara lui orientalismul în plin proces al occidentalizării. Este chiar tema romanului “O poveste cu o trăsură” de Recaizade Mahmut Ekrem pe care Sibel tocmai i-o susură în urechi!        

SERGIU TOADER | Christchurch, Noua Zeelandă

REFERINȚE

1.Karagöz | Turkish shadow play | Britannica https://www.britannica.com/art/Karagoz

2. Karagöz and Hacivat - Wikipedia https://en.m.wikipedia.org/wiki/Karag%C3%B6z_and_Hacivat

3.Karagöz și Hacivat https://ro.frwiki.wiki/wiki/Karag%C3%B6z 

4.Caraghios - Wiktionary https://en.m.wiktionary.org/wiki/caraghios

5. Caraghios- definitie- DER-dex online https://dexonline.ro/definitie/caraghios/428871

6.Australian and New Zealand Army Corps - Wikipedia

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Australian_and_New_Zealand_Army_Corps 

7.Gallipoli campaign - Wikipedia https://en.m.wikipedia.org/wiki/Gallipoli_campaign

8.New Zealand History https://nzhistory.govt.nz/war/the-gallipoli-campaign/introduction

9. Kemal Ataturk | Biography, Reforms, Death, & Facts | Britannica

https://www.britannica.com/biography/Kemal-Ataturk 

10. Kemal Mustafa Ataturk-wikipedia https://en.m.wikipedia.org/wiki/Mustafa_Kemal_Atat%C3%BCrk

11. Sabiha Gökçen - Biography

https://www.notablebiographies.com/supp/Supplement-Fl-Ka/G-k-en-Sabiha.html

12. Armenian Genocide of 1915- An Overview- New York Times

https://archive.nytimes.com/www.nytimes.com/ref/timestopics/topics_armeniangenocide.html?simple=True

13. Ronald Suny- "They Can Live in the Desert but Nowhere Else": A History of the Armenian Genocide (Human Rights and Crimes against Humanity, 23)

https://www.amazon.com/They-Live-Desert-Nowhere-Else/dp/0691147302

14. Dinah Shelton-Encyclopedia of Genocide and Crimes Against Humanity - 3 Volume Set (T-Z-Index) https://a.co/d/fNLmN40

15.Sevres at 100: The treaty that partitioned the Ottoman Empire

https://www.trtworld.com/opinion/sevres-at-100-the-treaty-that-partitioned-the-ottoman-empire-38782 

16. A century - old treaty hauntes the Mediterannean - Washington Post https://www.washingtonpost.com/world/2020/08/10/treaty-sevres-erdogan-turkey/

17.Michelangelo Guida- The Sevres Syndrome and " Komplo" Theories in the Islamist and Secular Press https://www.researchgate.net/publication/232929800_The_Sevres_Syndrome_and_Komplo_Theories_in_the_Islamist_and_Secular_Press

18.Treaty of Pace (Treaty of Lausanne)

https://jusmundi.com/en/document/treaty/en-treaty-of-peace-treaty-of-lausanne-1923-treaty-of-peace-treaty-of-lausanne-tuesday-24th-july-1923 

19. The Treaty of Lausanne https://thelausanneproject.com/history-lausanne-treaty/

20.Nutuk- The Speech by Mustafa Kemal Ataturk

https://www.amazon.com/Nutuk-Great-Speech-Mustafa-Ataturk-ebook/dp/B01JPE7R5M 

21. Necmettin Erbakan - Prime Minister of Turkey - Wikipedia

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Necmettin_Erbakan 

22. Millî Görüş ( turkish National Vision- Wikipedia)

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Mill%C3%AE_G%C3%B6r%C3%BC%C5%9F 

23.The Conversation- Why do so many Turkish people believe "secret clauses" in the 1923 Lausanne Treaty will be unveiled this year?

https://theconversation.com/why-do-so-many-turkish-people-believe-secret-clauses-in-the-1923-lausanne-treaty-will-be-unveiled-this-year-197296 

24. Cristina Stan - Literaturi despre care știm prea puține: literatura din Turcia

https://1traducator.wordpress.com/2013/06/20/literaturi-despre-care-stim-prea-putine-literatura-din-turcia