Aproape patruzeci de ani i-au trebuit lui Harry Haller să devină celebru, deși creatorul acestui fascinant personaj, scriitorul german Hermann Hesse, i-a dat viață în 1927, atunci când a publicat nuvela "Lupul de stepă / Steppenwolf". Occidentul și America l-au (re)descoperit târziu pe Hesse, în epoca revoluției flower power, a revoluției sexuale și a culturii hippie, dar atunci când au făcut-o l-au adoptat și l-au transformat imediat în idol al generației lor. A fost cadoul măreț și complet neașteptat pe care scriitorul german, obișnuit deja cu onorurile literare (a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1946) l-a primit de la tinerii hippies înainte de a-și încheia socotelile cu viața. Când te pregătești de călătoria spre veșnicie și de sfârșitul carierei de creator, nu există cadou mai înălțător decât acela în care propria-ți operă devine simbolul emancipării unei întregi generații care, deși te-a descoperit târziu, îți oferă fotoliul de mentor. Asta scrie cu sinceră admirație Mario Vargas Llosa în eseul Metamorfozele lupului de stepă. Tinerii occidentali și americani i-au oferit strălucire lui Herman Hesse până în ultima zi, iar Lupul de stepă a devenit astfel nu numai manifestul unei generații, dar și o carte de referință.
Voiajul intelectual propus de Hesse este profund și complex, o adevărată incursiune în literatură, prin invocarea lui Dostoievski, a lui Goethe și a ideilor acestora, în muzică, prin trimiterile și dialogurile cu Mozart, o permanentă trimitere la filozofie (omul care se autodepășește / Ubermensch-ul lui Nietzsche) la politică și la psihanaliză. Harry Haller este un intelectual rafinat care citește mult, care a călătorit și mai mult și care este îngrozit de mediocritatea celor din jur, dezgustat de ipocrizia și de goliciunea morală a lumii în care trăiește. Este "bolnav de bogăția spiritului", măcinat de întrebări existențiale, de propria-i metafizică și de valorile care ar trebui să asigure busola morală și compasul cultural al umanității fiecăruia dintre noi. Adică, tocmai acele "unelte" specifice nouă care ne despart de regnul animal. Pesimismul său izvorât din realitatea cruntă îl face să se retragă din societate, să se autoizoleze, să devină un lup singuratic în stepa deșertăciunilor omenești. Harry Haller este întruchiparea dualismului "civilizație-sălbăticie” (om care gândește - lup de stepă), copil-adult, inocent-obscen, teluric și celest. "Lupul singuratic" Harry Haller nu poate fi martor la triumful iraționalului și al vulgarității asupra logicii și decenței. Intelectualul lup are gânduri suicidare, dar geniul lui Hesse i-o aduce în calea disperării personale pe Hermine. Sfârșitul îl știți, bizar și neașteptat, aduce în discuție încă multe alte teme de reflecție asupra condiției umane. Cert este că un intelectual cu instrucție solidă, cu nuanțe și profunzimi metafizice, cu valori morale se însingurează și se retrage din calea unor indivizi fără statură intelectuală, mediocri lipsiți de exercițiul gândirii, care nu vor mișca niciodată lumea înainte, adevărați boi de câmpie, cum ar fi numiți în cultura populară. Oameni fără repere, fără structuri mentale certe, beți de atâtea certitudini și convinși. De orice! Dar mai ales de ei înșiși!
Photo credit: podparadise.com
Lupul de stepă, intelectualul rafinat, este astăzi pe cale de dispariție, în timp ce uriașa imbecilitate a înlocuirii lui cu boul de câmpie, mediocru, corect politic și divers (sex/gen, rasă, vârstă, etnie) se petrece chiar acum sub ochii noștri, fiind, unii, complici inocenți sau mai vinovați, ai unei monstruozități fără de margini.
Asaltul asupra meritocrației, concept imperfect si limitativ, dar scalabil și probat de rezultatele certe ale unor sisteme și ale unor indivizi, nu este nici nou, nici surprinzător. De această dată însă asaltul pare decisiv. Meritocrația își merită soarta, efortul personal nu mai este suficient, iar învățații lumii continuă să fie în dezacord asupra dilemei "care standard este cel mai bun standard" sau, altfel spus, "cât de merituoasă este meritocrația". După ce distinși sociologi, universitari, academicieni și alți luminați au demolat conceptul de meritocrație și au ajuns la ideea, absolut corectă politic (nu și neapărat adevărată) că ea este de fapt o nouă formă de tiranie, au realizat că surogatele nasc căpcăuni sociali (welfare state, nanny state, populism) numai buni de exploatat de către lideri politici care nu au nimic mai bun de vânzare unui electorat prostit cu fiecare vot acordat.
Meritocrația este privită ca un instrument al perpetuării inegalităților sociale pentru că nu ia în considerare diferențele structurale si opresiunile sistemice bazate pe etnie, rasă, culoare și sex la care sunt supuși unii indivizi
Meritocrația s-a născut strâmb și întortocheat, din sarcasm, dar a structurat coerent lumea Occidentală zeci de ani, deși înțelesul ei a fost denaturat de la bun început. Termenul a fost introdus prima dată de sociologul britanic Alan Fox, în 1956 în Socialist Commentary, dar a devenit mai cunoscut în 1958, când politicianul și sociologul Michael Dunlop Young l-a folosit mai degrabă cu conotație negativă, în cartea sa The Rise of the Meritocracy, afirmând că "efortul personal și coeficientul de inteligență (IQ) determină poziția socială, generând astfel stratificare socială". Aplicarea ei într-o societate distopică produce revolte: "masele răstoarnă elitele, care devin arogante și rupte de restul lumii". Michael Young ataca de fapt, cu acest pamflet, Tripartite System (un sistem educațional pentru învățământul secundar, finanțat de stat în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord aplicat în mai multe perioade începând cu 1945.) Dar, așa cum ne-a învățat istoria până acum, satira se metamorfozează ușor în cele mai neașteptate forme în mentalul colectiv, astfel că în loc să rămână doar o șfichiuială politică s-a încăpățânat și a devenit concept. Meritocrația, adică abilitățile personale și competențele dobândite ca urmare a efortului personal care îți pot asigura accesul la resurse și la puterea politică. În acest fel, meritocrația se opunea loteriei dată de aristocrația ereditară (hereditary aristocracy) bazată pe accesul la resurse și putere politică exclusiv ca urmare a privilegiilor și a rangului social, de plutocrație (bazată pe avere) sau de nepotism (bazat pe relațiile de familie, de clan). Principiul fundamental al meritocrației, mobilitatea socială (social mobility), se referă la șansa pe care o are fiecare individ de a avansa pe scara socială, numai pe baza efortului, a muncii sale și a contribuției personale privind educația și aptitudinile. În teorie, pare că lucrurile sunt logice si mai ales simple, însă nu este deloc așa! Dimpotrivă, meritocrația a fost și este privită, mai ales acum, ca un instrument al perpetuării inegalităților sociale pentru că nu ia în considerare diferențele structurale si opresiunile sistemice bazate pe etnie, rasă, culoare și sex la care sunt supuși unii indivizi, și presupune, în mod eronat, că toți membrii societății au șanse egale pentru a face performanță. Calitatea actului de învățământ, resursele familiei, zona geografică în care ne-am născut și multi alți factori au un impact foarte puternic asupra capacității noastre de a evolua pe scara socială. Sunt foarte multe discuții între sociologi și psihologi despre limitările și pericolele meritocrației, dar exemplele de succes fulminant și de necontestat al unor societăți meritocratice, ca Singapore, de exemplu, fac din acest concept imperfect o scară valorică relativ acceptabilă și funcțională în lipsa alteia, care să ne măsoare pe toți plecând de la aceeași linie de start. Este exact ca în cazul democrației; știm cu toții că nu este perfectă, dar este singurul sistem politic cunoscut de noi pământenii, care ne ferește de autocrație și de dictatură.
Photo credit: eurekastreet.com.au
Nu poți considera că ești mai ("bun", "normal", "inteligent" etc) dacă ai în vedere, rasa, etnia, sexul sau dizabilitățile celuilalt. Demonstrează îngustime intelectuală și grave carențe educaționale
Imbecilocrația înlocuiește competența cu diversitatea și inteligența cu egalitatea de șanse. IQ-ul, intelligence quotient / coeficientul de inteligență, așa cum îl știm noi (generația mea) este înlocuit cu WQ, woke quotient, adică un coeficient al "trezirii" (pentru că alții/ceilalți sunt "sleepy"/adormiții în pijamale. "Woke" presupune activism neîncetat în legătură cu nedreptățile și prejudiciile suferite mai ales pe criterii etnice, rasiale, religioase sau sexuale. Nu este nimic mai măreț și mai omenesc decât să repari secole de opresiune și injustiție, să redai oamenilor demnitatea de sapiens, indiferent de rasă, etnie sau orientare sexuală. Dacă ați avut ocazia să intrați în contact cu membrii comunităților de “țigani", romii înrobiți din România sau ai comunităților de aborigeni din Australia sau ai populației Māori din Noua Zeelandă, ai tribului Masai din Kenya, ori ai indienilor Siuox din America, ai africanilor din Congo (sub regele belgian Leopold al II lea) ați fi îngroziți să aflați atrocitățile la care au fost supuși strămoșii acestor oameni. Unii suferă și acum! Crimele petrecute în aceste comunități și în multe altele au fost recunoscute parțial sau deloc, public sau tacit, de către guverne, în unele cazuri s-au plătit despăgubiri, în altele s-au acordat compensații și privilegii care au iritat populația majoritară. Sunt absolut dezgustătoare, inacceptabile și rușinoase atitudinile care discriminează, indiferent de criterii. Nu poți considera că ești mai ("bun", "normal", "inteligent" etc) dacă ai în vedere, rasa, etnia, sexul sau dizabilitățile celuilalt. Demonstrează îngustime intelectuală, grave carențe educaționale și probabil o personalitate ale cărei resorturi psihologii le-ar putea descifra mai bine.
Să-l cenzurezi pe Shakespeare doar ca să intre în noul tipar al corectitudinii nu pare nici deștept, nici reparatoriu
Dar la fel de păguboasă și de monstruoasă este și aplicarea WQ în locul IQ. Să repari crimele și umilințele de secole prin imbecilocrație, să-l cenzurezi pe Shakespeare doar ca să intre în noul tipar al corectitudinii nu pare nici deștept, nici reparatoriu. Dacă te simți într-o zi viezure, scaun sau tractor, doar pentru că ești fluid, nu cred că deranjează pe nimeni; omul și mintea lui! Dar dacă încerci să-i obligi pe ceilalți să fie corecți și să-ți confirme ceea ce tu ai vrea să fii, atunci cred că există o problemă, libertatea ta o îngrădește pe a mea! Să înlocuiești o monstruozitate cu alta este semn de prostie colosală, de inadecvare socială profundă la valorile lumii secolului XXI, de ignoranță și de beznă a minții. Dacă ar fi trăit timpurile noastre, Harry Haller, intelectualul rasat, " bolnav de bogăția spiritului", s-ar fi sinucis demult, iar Hermann Hesse ar fi murit neștiut și necitit, și ar fi scris, probabil, Boul de câmpie, nu Lupul de stepă!
Revoluția woke are rădăcini mult mai profunde decât manifestările ei. Doctrina aparține unor filozofi importanți, toți marxiști, reprezentanți ai Școlii de la Frankfurt, care au promovat înlocuirea luptei de clasă, specifică marxismului, cu lupta de rasă. Acum nu capitalul și capitalistul sunt inamicii, ci Occidentul "putred" și occidentalii. "Woke","trezirea" a mai fost invocată și de Alfred Rosenberg ("Deutschland erwache") pentru a semnala germanilor "pericolul evreiesc". Herbert Marcuse, reprezentant de seamă al acestei școli de gândire, explică în câteva lucrări că toți cei opresați, defavorizați și marginalizați trebuie să fie acum protejați și privilegiați. Și, evident, ar trebui să aibă întâietate la libera exprimare și la alte forme de manifestare socială, civică și politică.
Spuma toxicității maxime nu poate fi alta decât mix-ul dintre corectitudine politică și conspiraționism
În noua ierarhie woke, cu cât grupul căruia îi aparții a fost mai abuzat și mai opresat, cu atât se pare că ești mai valoros și posezi mai multe virtuți morale. Pentru că noua ideologie clamează că echitatea și nu excelența este cea mai bună modalitate prin care minoritățile pot promova. Și că virtuțile morale sunt, deci, cele care contează, nu abilitățile intelectuale. Deja mi se face frică, dar măcar am o explicație pentru amploarea valului conspiraționist, a idioților care cred că pământul este plat și că tehnologia 5 G le fură identitatea. Spuma toxicității maxime nu poate fi alta decât mix-ul dintre corectitudine politică și conspiraționism. Ambele desconsideră IQ-ul și meritocrația, promovând WQ-ul și diversitatea, ducând în temebelism și derizoriu o idee care ar fi putut fi măreață (aceea a împăcării cu trecutul, a recunoașterii ororilor și a acoperirii prejudiciilor celor care au avut de suferit).
Declinul unor națiuni care altădată exportau civilizație, cultură și leadership este astăzi evident, rapid și înfricoșător. Cauzele sunt atât nivelul precar de educație și de minimă cultură politică și socială care face ca cetățenii să voteze fix ceea ce nu înțeleg, dar și calitatea umană, profesională și morală execrabilă a liderilor lor. Regatul Unit, de exemplu, se confruntă cu multiple crize, multe alimente lipsesc de pe rafturi, sistemul medical este într-un permanent colaps, milioane de oameni se scufundă în sărăcie. Acestea sunt ideile principale ale jurnalistului german Jorg Schindler, care a publicat un reportaj în Der Spiegel. Inspirația i-a venit din realitate, imaginea i-a dat-o Palatul Westminster, sediul Parlamentului britanic, a cărui fundație este infiltrată de azbest."Aici, în catacombele joase și labirintice, fundația democrației britanice putrezește la propriu, departe de ochii și de mintea noastră." Dar știrile proaste sunt de-abia la început: administrația publică este ineficientă, visteria țării este goală, iar corporațiile sunt în dificultate. Peste 7 milioane de oameni așteaptă o programare la medic, unii bolnavi de inima și de cancer, 650.000 de dosare stau cuminți să fie soluționate în instanțe, iar cei care au nevoie de pașaport sau de permis trebuie să aștepte chiar și câteva săptămâni sau luni. Pesimismul este major în UK și Brexit-ul pare acum o fantomă care va urmări toată viața generația care a votat YES. Politicienii care i-au maimuțărit pe naivi sunt bine și la adăpost, de-abia așteaptă să convingă alți mușterii că următoarele experimente le vor aduce bunăstare și fericire individuală fără să facă nimic. Și că alții sunt mereu vinovați pentru eșecurile personale.
Istoria nu mai este o istorie a progresului, a războaielor și a liderilor, ci o istorie a vinovățiilor și a opresiunii
Demența woke a câștigat teren imens mai ales în mediul academic american, acolo unde selecția se face acum în special pe baza WQ pus în valoare de activitățile extracuriculare ("I spent my vacation fighting racism in Guatemala!”) Funcțiile administrative dedicate mișcării woke au crescut și ele, și au nume foarte sugestive: chief diversity officer, deputy chief diversity officer. Unele universități se străduiesc din răsputeri să ofere cât mai multe cursuri DEI (Diversity, Equity and Inclusion), istoria nu mai este o istorie a progresului, a războaielor și a liderilor, ci o istorie a vinovățiilor și a opresiunii. Dar capcana constă în granturile acordate! Cu cat tema este mai woke, cu atât sunt șanse mai mari ca banii să fie aprobați. Dar cercul woke nu se oprește aici! Angajatorii caută cu disperare să aibă procente corespunzătoare de corectitudine politică (numărul de angajați distribuiți proporțional pe sex, etnie, rasă etc), cu alte cuvinte equity over ability, pentru a demonstra că organizația lor este incluzivă și diversă! Iar recrutatorii, firmele de head hunting și de HR, de-abia așteaptă să plaseze tineri diverși, dar mai ales corecți! Însă ceva și mai sinistru se petrece în campusurile america: programe de orientare universitară bazate pe segregare rasială, ceremonii de absolvire numai pentru un anumit grup etnic, precum și evenimente speciale pentru aceștia."People of colour need spaces without white people" spune Kelsey Blackwell, scriitor, profesor și Somatic coach, în timp ce Goldsmiths University din Londra a organizat evenimente la care albii nu au fost admiși. În 2018, de la conferință Young Labour Equalities au fost excluși toți oamenii care "nu sunt diverși"! Dacă va întrebați cum este posibil ca americanii să fie nevoiți să aleagă, foarte probabil, între un crai puriu, ușor iertat de păcate, guraliv și sărmănuț la minte și un papa vânzător de indulgențe unor șmenari din Mexic, Uzbekistan, Ucraina sau România, sau dacă vă întrebați cum se explică haosul social american, polarizarea agresivă, crimele incredibile sau de ce mor oameni nevinovați, copii, tineri, femei, bătrâni, împușcați la grămadă de tot felul de dezaxați, ei bine, atunci s-ar putea ca unele dintre răspunsuri să le aflați în tabloul de mai sus. Nicăieri în lumea civilizată, criza liderilor politici autentici și vizionari nu este mai vizibilă ca în America. Iar una dintre explicații poate fi aceasta, oferită cu ani în urmă, de un istoric englez, Alfred Leslie Rowse: “[...] whitout first rate people to pull in the right direction, second raters will always appoint third raters and fourth raters and so on in an accelerating avalanche of mediocrity".
Miracolul diversității și al compromisului ne obligă să ne acceptăm unii pe alții
Nu cred ca avem nevoie de poliția vorbelor, a gesturilor și a gândirii ca sa realizăm că suntem, slavă cerului, atât de diferiți. Iubim diferit, vorbim alte limbi, gândim rațional, emoțional, mult, puțin sau deloc, mâncăm sărat, dulce sau picant, credem în ce ne duce capul, arătăm diferit și evoluăm, în funcție de anumiți parametri, diferit. Avem însă în comun specia căreia îi aparținem și planeta pe care o populăm. Ar fi dramatic să ne confecționăm tipare în care să încăpem cu toții. Educația solidă, cunoștințele temeinice, buna cuviință și responsabilitatea ne-ar putea fi suficiente încât să știm cum să ne purtăm cu celălalt, fie el caucasian, afro, asiatic, copil, tânăr, bătrân, femeie, bărbat, homo, hetero, isteț sau mediocru. Preocupați să ne măsurăm mereu, să ne punem sub micrometru viețile și performanțele, parcă uitam de propria noastră măreție. Oricum, toți vom deveni curând niște extensii mai mult sau mai puțin utile ale inteligenței artificiale. Mașinile, cărora deja le-am transferat IQ-ul, vor da cu noi din coadă, iar algoritmii lor par deciși să ne clasifice altfel. Ne-a mai rămas puțin timp în care ne putem aprecia și tolera reciproc. Miracolul diversității și al compromisului ne obligă să ne acceptăm unii pe alții. Încă ne putem admira așa cum suntem. Dacă nu, doar ne vom privi mirați, așa cum boii de câmpie își privesc stăpânii.
SERGIU TOADER | Christchurch, Noua Zeelandă
REFERINȚE
1. Hermann Hesse https://en.m.wikipedia.org/wiki/Hermann_Hesse
2. Steppenwolf https://en.m.wikipedia.org/wiki/Steppenwolf_(novel)
3. Daniela Stanciuc-Lupul de stepă: scurtă istorie a trecerii omului prin lume http://societatesicultura.ro/2014/12/lupul-de-stepa-herman-hesse/
4. Mario Vargas Llosa-Eseu - Metamorfozele lupului de stepa
https://www.poezie.ro/index.php/essay/24138/index.html
5. Nietzsche's idea of "the overman" (Ubermensch) is one of the most significant concept in his thinking
https://ccrma.stanford.edu/~pj97/Nietzsche.htm
6. Meritocracy
https://en.wikipedia.org/wiki/Meritocracy
7. Understanding Meritocracy from a Sociological Perspective
https://simplysociology.com/meritocracy.html
8. A ‘society … divisible into the blessed and the unblessed’: Michael Young and Meritocracy in Postwar Britain - Meredith - 2020 - The Political Quarterly - Wiley Online Library
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/1467-923X.12837
9. The surprising socialist origins of meritocracy
https://reagle.org/joseph/pelican/social/the-surprising-socialist-origins-of-meritocracy.html
10. The Crisis of the Meritocracy | Reviews in History
https://reviews.history.ac.uk/review/2454
11. What we meritocracy critics get wrong - UnHerd
https://unherd.com/2020/09/who-does-meritocracy-help-get-ahead/
12. Youtube-Michael Sandel- The Tyranny of Merit and Meritocracy
13. Imbecilocratie/idiocratie/ Définition de imbécilocratie | Dictionnaire français
https://www.lalanguefrancaise.com/dictionnaire/definition/imbecilocratie
14. Woke-wikipedia https://en.m.wikipedia.org/wiki/Woke
15. What Is Woke Culture, Explained?
https://www.bingedaily.in/article/what-is-woke-culture
16. Școala de la Frankfurt
https://ro.m.wikipedia.org/wiki/%C8%98coala_de_la_Frankfur
17. How to Paint Your Panda: Cultural Marxism, Cultural Conservatism and the Frankfurt School: Making Sense of Nonsense
http://paintyourpanda.blogspot.com/2014/10/cultural-marxism-cultural-conservatism.html?m=1
18. COMENTARIU Marius Oprea: Corectitudinea politică, o poliţie a gîndirii care rescrie istoria. Rescrierea istoriei e primul pas spre dictatură
https://www.mediafax.ro/editorialistii/comentariu-marius-oprea-corectitudinea-politica-o-politie-a-gindirii-care-rescrie-istoria-rescrierea-istoriei-e-primul-pas-spre-dictatura-19273967
19. Alfred Rosenberg-" Deutschland erwache"
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Alfred_Rosenberg
20. Cristian Presură: Valul conspiraționiștilor va veni. Intensitatea ne va lua prin surprindere - Educatie Privata
https://www.educatieprivata.ro/cristian-presura-valul-conspirationistilor-va-veni-intensitatea-va-lua-prin-surprindere/
21. Britain in Crisis: The UK Faces a Steep Climb Out of a Deep Hole - DER SPIEGEL
https://www.spiegel.de/international/europe/britain-in-crisis-the-uk-faces-a-steep-climb-out-of-a-deep-hole-a-6b61dc6f-e33f-46f3-bd27-743364dd675c
22. The new elite: the rise of the progressive aristocracy | The Spectator https://www.spectator.co.uk/article/the-new-elite-the-rise-of-the-progressive-aristocracy/
23. Alfred Leslie Rowse | British historian
https://www.britannica.com/biography/A-L-Rowseand writer | Britannica
Herbert Marcuse / Wikipedia
25. Herbert Marcuse Philosophy
https://plato.stanford.edu/entries/marcuse/
Adrian Wooldridge / Wikipedia
https://en.wikipedia.org/wiki/Adrian_Wooldridge
Adrian Wooldridge / Meritocracy or Else / Youtube.com