Sursa: news.ro
Jobenul din care a ieșit finalistul domn Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale ar putea fi desfăcut și arătat publicului dacă statul român ar funcționa cât de cât și dacă serviciile speciale ar fi controlate civil, de politicieni, și nu invers, așa cum se întâmplă acum. Jocul democratic a fost afectat grav la scrutinul de ieri și publicul are dreptul să știe ce s-a întâmplat si, mai ales, cum!
Va amintiți, probabil, cum un rătăcit al Cyberint din SRI, generalul Anton Rog, spunea acum ceva vreme că structura pe care o conduce este capabilă să efectueze "inginerii sociale" (eu cred că și “politice"), că România este supusă unui război hibrid, dar și că aceeași structura pe care o conduce este mare și tare și că ea ar putea influența chiar și opțiunile de vot.
Pentru că evoluția electorală și ascensiunea fulminantă a domnului Georgescu nu au legătură cu democrația și pentru că sunt cu mult peste nivelul de furăciune românească, acum ar fi momentul ca domnul general să fie scos la raport și, în semn de respect față de românii care au votat și față de țara căreia i-a jurat credință, să spună urmatoarele:
dacă în campania de pe Tiktok a domnului Georgescu au fost implicate entități statale sau doar companii private
dacă există vreo legătură între "experții" Oxford Analytica, cei conduși de Nick Redman, și domnul Gergescu
care este situația conturilor Tiktok care l-au promovat pe domnul candidat Georgescu (detalii, structura etc)
cum a fost generat conținutul și mai ales cum s-au viralizat mesajele domnului candidat
dacă există date conform cărora unele voturi ar fi fost plătite
care este bugetul cheltuit de domnul candidat Georgescu pentru campania de pe Tiktok
Astfel s-ar clarifica dacă domnul Georgescu a jucat cinstit. Dacă da, bravo domniei sale și alegătorilor lui speciali care au văzut salvatorul acolo unde alte multe milioane nu au găsit decât neantul. Iar dacă nu, anularea voturilor obținute fraudulos! Ar fi un gest de minim respect al statului față de "prostul" de cetățean care a votat crezând că vocea și votul lui contează. Și s-ar putea să aflăm că domnul Georgescu tocmai a obținut o victorie înjositoare! Și poate mai mult decât atât.
Acum este cel mai bun moment ca SRI sa facă dovada loialității lui față de poporul român! Altfel, va rămâne înecat în șmenurile lui și în coțcăriile lui la care securiștii lui Ceaușescu nici nu îndrăzneau măcar să se gândească.
Sergiu Toader | Christchurch, Noua Zeelandă
REFERINȚE
1. Watch "SRI: TREI SERVICII SECRETE DIN RUSIA AU ATACAT ROMANIA" on YouTube
Diabolicele inginerii ale generalului SRI Anton Rog
https://www.bursa.ro/diabolicele-inginerii-ale-generalului-sri-anton-rog-84262059
3. Nick Redman | Oxford Analytica
https://www.oxan.com/about/people/leadership-team/nick-redman/
Bănuiti destul de corect! Marius Oprea, un tip care are acces la arhive, îi face pe Mediafax un portret destul de amănunțit; este SIE, din vechea gardă Talpes!
:))))imi si imaginez scenele!:)! Oricând esti binevenit sa scrii pe pagina mea, chiar te rog!