Dacă ați observat circulația perturbată în jurul Arcului de Triumf înaintea zilei naționale, trebuie să știți că nu doar militarii se pregătesc de paradă, dar și televiziunile. Numai că pregătirile acestora nu încurcă traficul și nici se văd.
Citiți mai jos o poveste de acum mai bine de 20 de ani despre pregătirile pentru parada de 1 Decembrie.
"Pi-bibi-pip, pi-bibi-pip", așa suna Harris, singurul capabil să spargă hărmălaia din birou. Harris trona pe desk-urile tuturor directorilor (americanii îl recomandaseră, deci era bun) pentru că el era miezul, floarea de la butonieră și certitudinea ca ai reușit în viață! Harris anunța “vremurile”, colegii de la meteo doar le intuiau :) Prin el se abăteau asupra noastră “ploaia, mâzga, udul și urâtul”, niciodată soarele. După câte un Harris cu “averse” râdeam ca idioții, cred că nu ne ducea capul la mai mult. Ne apăram prin râs!
Răspund la "pi-bibi-pip".
"Chiorule, ești pregătit, mă, pentru mâine"?
“Sigur! Avem desfășurător, am făcut repetiții astăzi, <avem> o gândire!” (folosesc pluralul consolării, măcar nu sunt singurul "chior":)
"Hmm, aveți pe dracu'; dacă aveați, nu dădeați de gard orice idee pe care v-o dau. Oamenii tăi unde cacă, ce mănâncă, ai ceai cald pentru ei?
"Da, am toată logistica, am doi șefi de producție în teren, am comunicații, mâncare, ceai cald, am tot ce îmi trebuie.”
"Ai pe dracu’, n-ai nimic!"
Tăcere, nu știu unde bate. Hărmălăitorii din birou sunt ochi și urechi, le aud respirația. Îmi fac niste semne; să fie și la ei!
"Bă, da' ai pregătit defilarea? Io te întreb că defilarea e o paradigmă, nu e ce crezi tu, vreau să plângă lumea-n sală, bă, la mine la tv! Mama dacă se uită, vreau să plângă, bă, să plângă! Să văd chipuri de soldați, să văd uniforme, să văd acțiune."
Îi răspund cu ce știu că-l liniștește.
"Avem predicatele de comunicare, ce ar fi lumea fără România, ce înseamnă <meseria> de român, creăm emoție."
"Meserie pe dracu’, bă, tot Cântarea României iese! Bă, urlă căminul cultural în voi. Dacă nu vă luam eu <după> stradă, tot la brigada artistica ați fi ajuns!”
E clar, are altceva în cap! Dar e timid și nu știe cum să înceapă :)
"Bă, chiorule, fii atent! Mâine o să ai și macara, bă! Ți-o aduc din Buftea, chiorule! O să ai cameră instalată pe macara! La Cineclub-ul vostru n-ai văzut asta, hah?”
Sincer, nu văzusem! Nici la Cineclub, nici la casa pionierului, nici în altă parte. România anilor '90 era cumplită; șleampătă, săracă, murdară și în derivă. Dar cu mult sclipici! Cam ca acum, dar cu mai puțini bani. Noi eram speranța, schimbarea, “farul și lumina”, eram o investiție americană cu management românesc. Sau, mă rog, ce-o fi fost el în anii ‘90.
Deci, aveam "macara" pentru defilarea de 1 Decembrie, zi de mare orgoliu al audiențelor, deși “alergam” singuri de ani buni, chiar dacă mai erau și alții pe “pistă”.
Am vorbit cu producătorul evenimentului, care aflase și el "din Buftea" că vom avea "macara". Operatorul șef îsi freca mâinile, "meserie te halesc", să vezi ce plânge lume-n sală mâine!
În ziua urmatoare, pe 1 Decembrie, de Ziua României, toată televiziunea era în fierbere. Programe speciale, concursuri, vedete, sclipici, pregătiri. "Paradigma defilare" deschidea maratonul tv, era prima transmisiune live importantă a zilei. În plus, era musai să iasă perfect.
Nu știu dacă mama a plâns, dar sigur nu a existat nici un cadru luat de "macara". Gerul de peste noapte a fost atât de puternic încât i-a înghețat mecanismul de comandă (angrenaj melcat/roată dințată, mai pe româneste a înghețat manivela). Iarna l-a învins nu numai pe Napoleon, dar a învins și armata noastră de “cineclubiști”. Cine s-ar fi gândit că înghețul va face blestemata de macara inutilă?
Reacțiile au fost pe măsura gerului! Acum știu că pe lângă caca, mâncare și ceai cald, pentru “paradigma defilare” îți trebuie și o lampă cu benzină care să dezghețe manivela. Și mințile unora ca noi, dornici să descopere lumea fără să fie însă pregătiți pentru asta.
SERGIU TOADER | Christchurch, Noua Zeelandă