Lacul Pukaki, Insula de Sud, Noua Zeelandă
Pe marginea lacului, ecoul amplifică vocea, vântul mișcă lin chiar și pistruii de pe față, parcă și vorbele ies mai repede, unde s-or grăbi, de-ar mai sta o clipă ca nu cumva să trădeze gândurile, stropii de apă se insinuează lângă lacrimile mari de pe obraji și se împreunează cu ele.
Lacul plânge cu picături mici, Dominic nu! El doar lăcrimează smaralde transparente, Siobhán tocmai l-a refuzat, i-a mai spulberat un vis, poate singurul care l-a ținut până acum în viață. "Well, there goes that dream" / “S-a dus și visul ăsta”), refuzul este și mai cumplit acum, nu o poate urî pe Siobhán, știa dinainte răspunsul ei (“We don't have anything in common” / “Nu avem nimic în comun") dar și-a imaginat pentru o clipă și că ar putea avea, poate lacul, poate pietrele, poate zarea în care privesc amândoi, dar și că dragostea izvorâtă din prea plinul de înger și din chipul lui tâmp și pistruiat o vor înmuia; să-i dea, măcar, o speranță, o iluzie care să-l mai hrănească o perioadă, o perfuzie cu dragostea miracol care l-ar face să și trăiască, nu numai să respire. "No, yeah, no, I was thinking no”/ “Nu, da, m-am gândit eu că nu”), a acceptat resemnat, e legea firii, doar cine nu merită nimic primește totul, iar celor cu prea plin li se refuză revărsarea!
Sursa: www.gointothestory.com
Scena memorabilă are peste două minute, merita văzută și revăzută ca un serial al fiecărei zile nefericite, poate fi antidotul depresiei și al senzației că viața este meaningless, face mai bine decât Prozac ul și Xanax ul la un loc, este din filmul The Banshess of Inisherin, care nu numai că a fost jefuit de Oscarul cuvenit, dar care a aruncat celebra statuetă în derizoriu. Povestea, personajele (Colin Farrell, Brendan Gleeson, Barry Keoghan, Kerry Condon) și cinematografia sunt cu mult peste ceea ce poate aprecia Oscar ul zilelor noastre. Admirația cinefililor pentru acest film a provenit din profunda lui incursiune în lumea binelui care distruge, a prieteniei care mutilează și a dragostei care ucide. Dominic (Barry Keoghan) îi "oferă" lui Siobhán (Kerry Condon) șansa de a-l salva. De violențele și abuzurile tatălui bețiv, de propria lume înecată în alcool și strâmbă precum șapca de pe cap. Și de a-i oferi dragostea, singura care l-ar întoarce la viață! Cu disperarea celui respins și cu spasmele provocate poate de inima zdrobită sau de vreo boală a copilăriei, Dominic își întreabă parcă destinul, nu pe Siobhán, pentru că răspunsul ei îl știe deja. "Not even in the future, like, like, when I'll be your age?” Capul lui Siobhán care se mișcă stânga, dreapta înseamnă un nu, nici atunci, cât o sentință. Supliciul de a nu fi iubit și acceptat nu poate însemna decât resemnare și suferință. "Yeah, no, I was thinking no" vine replica automată, năucitoare, și visul se încheie aici, prezentul este dureros, iar viitorul nu există. Dragostea a murit, le-a rămas doar lacul, martorul tăcut al împreunatei lor neîmpliniri. Nu timpul a fost disonant aici cu cererea inexistentă și oferta abundentă, ci inadecvarea emoțională, inimile care băteau ritmuri diferite, una de blues și alta, poate, de reggae, de reglajul fin al inimii care are propriul sistem de ajustare. Și care ne face pe noi, sapiens, să fim măreți chiar și când suntem îngenuncheați și zdrobiți sufletește.
Să treci prin viață, ca apa lacului prin Dominic și Siobhán, prin obrajii lor
Câți dintre noi nu am știut nici să primim și nici să oferim, ne-a fost teamă și de una, și de cealaltă, cât de greu și câte transpirații ne "costa" un te iubesc pentru că, odată azvârlit, ni se pare că rupem coaja bubei pe care o ascundem. În ciuda handicapurilor sale, pe Dominic cel șui, tâmp și caraghios, dragostea nu-l vulnerabilizează, pe noi însă, da! Ne sperie, ne inhibă ori ne lasă indiferenți, pentru că suntem imaturi emoțional, nu știm ce mai e și aia și, poate cel mai trist, nu o vom întâlni-o niciodată, astfel vom scăpa ușor, mutilați și schiloditi, dar altfel teferi și nevătămați. Să treci prin viață, ca apa lacului prin Dominic și Siobhán, prin obrajii lor. Ultima întrebare a lui Dominic este cea mai simplă, și cu atât mai tulburătoare, declarație de dragoste care, prin forța și vâlvătaia ei, oprește si timpul în loc. Un fel de a spune mai gândește-te, mai dă-mi o șansă, mă fac eu mare, te voi iubi neîncetat, dragostea mea nu va dispărea nici măcar după ce tu o vei refuza-o! E dragostea aproape medievală a acelor Sisifi îndrăgostiți, a căror singură datorie este să împingă bolovanul iubirii la deal, chiar cu riscul de a sfârși striviți de atâta dragoste. Nu știu cum se îndrăgostesc tinerii de astăzi, de cine, cum și dacă spun te iubesc, probabil roagă telefonul, Tinder ul sau AI ul sa le provide something that matches 100%, eu am întâlnit dragostea cu cârca, la împins bolovanul, cu fluturii din stomac, cu perna răvășită și udă în timpul nopții, varianta 2.0 a lui Cupidon îmi este străină. Nu numai pentru că în pieptu-mi de aramă acum se rup și săgețile, dar și pentru că zbuciumul tinereții a lăsat loc tremurului timpuriu.
Nimic din ceea ce citisem până atunci nu părea că-mi oferă vreo soluție, Maupassant era depășit, Goethe prea profund, iar la Tolstoi conținutul este mereu tragic și se termină în fața trenului
În gerul și albul lui Făurar, apariția ei de tăciune aprins, bruneta cu păr de cărbune și buze de jar, aproape că topea zăpada, desena contururi și scădea din cei 18 ani ai mei exact puterea de a-i spune că avem în comun strada, zăpada și privirile care nu se întâlnesc. În fiecare dimineață, ne vedeam pe strada lungă, cea cu dulăul de la casa galbenă și cu cișmeaua imediat după colț, ducându-ne fiecare în locuri lipsite de aura pe care o aveam în fulgurantele noastre (re) vederi atât de glaciale. Cu siguranță, m-a observat de multe ori, pe strada lungă suntem doar noi doi, dulăul, cișmeaua și intenția mea de a mă prezenta, de a mă introduce singur, pur și simplu. Dar cum să fac? Sa oprești o doamnă pe stradă este lipsit de eleganță, ar putea crede ca o acostez, să caut prin cunoștințe un intermediar nu se pune, doamna este profesoară la alta școală, eu încă elev de liceu. Hmm, nimic din ceea ce citisem până atunci nu părea că-mi oferă vreo soluție, Maupassant era depășit, ne trebuia o înmormântare ca decor, Goethe prea profund, totuși nu eram tânărul Werther, iar la Tolstoi conținutul este mereu tragic și se termină în fața trenului! În plus, un intermediar ar fi aflat de buba mea, mi-aș fi rupt coaja fără să mă doară!
M-a salvat Mărțișor, ideea nu era originală, dar măcar aveam un plan. Să-i ofer tăciunelui un mărțișor coșar, vă amintiți, acel scaraoțchi mic, negru și cu scară, cu un șnur alb/roșu, poate reușește el să dezlege limba și să desfunde mintea, că inima oricum e de capul ei! Și dulăul ar trebui să tacă, să audă tăciunele ce poate coșarul să scoată din mine.
Ți-a ieșit coșaru'n drum
Și-ți închipui că de-acum
Griji, nevoi, necaz, durere
Se vor duce ca un fum.
Nu aveam nimic din aerul cavalerilor medievali, stăpâni pe ei înșiși și pe bietul cal, dar cred că miroseam a iarnă, a curiozitate și a îndrăgosteală. "Este 1 Martie și vreau să vă ofer un mărțișor, m-aș bucura să-l primiți!" "Mulțumesc", și a acceptat coșarul prins pe un carton mic. "Ești elevul meu? Nu! Mamei tale i-ai dat un mărțișor deja?" Da, sigur! Ouuch, mă doare cuvintele ei, nu mă așteptam, e clar m-a trimis în banca mea! "Și de ce ai vrut să-mi dai un mărțișor, câți ani ai ?”... “Aaah, mă gândeam că poate ne vedem!” am răspuns, exact ca Dominic, nici eu nu credeam în varianta asta! "...cred că tu ești foarte ocupat, te așteaptă examene, nu? Și, în plus, nu avem nimic în comun! Îți doresc succes, concentrează-te pe școală!". Peste ani și ani, printr-o stranie conjunctură, complet neașteptat, mi-a ieșit "coșarul în drum". Era într-un grup de necunoscuți și când m-am prezentat replica a fost, "noi cred că ne știm, aveați o colecție de mărțișoare, păstrez și acum coșarul". Nu am mai apucat să-i spun că nici eu nu am uitat-o!
Dominic a luat refuzul cu el, s-a împreunat cu stâncile, Siobhán a părăsit insula și în același timp cu ea pe singurul bărbat care a iubit-o vreodată. Dragostea lui nu îi era de nici o nevoie, era doar o cumplită și tragică risipă. Dar aceasta este o legendă irlandeză, cu duhuri și iele, pe când coșarul meu face parte din alt registru narativ, cu alte simboluri, cu șnur alb/roșu, de mărțișor. Vă rog să nu-mi spuneți "we don't have anything in common, luv!”
Sergiu Toader | Christchurch, Noua Zeelandă
REFERINȚE
The Banshees of Inisherin (2022) - IMDb https://www.imdb.com/title/tt11813216/
What Are The Banshees of Inisherin? (It’s Complicated)
https://screenrant.com/banshees-of-inisherin-title-secret-hidden-meaning-explained/
3. Watch "Dominic Proposes to Siobhan | The Banshees of inisherin Movie Scene" on YouTube
Mărțișor - Wikipedia
https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83r%C8%9Bi%C8%99or
5. De ce potcoavele și hornarii/ coșarii sunt considerați ca aducători de noroc. Explicațiile unui etnograf
https://adevarul.ro/stiri-locale/baia-mare/de-ce-potcoavele-si-hornarii-sunt-considerati-ca-2157497.html
Melodii uitate - Colea Rautu Cosarul Ți-a ieșit coșaru-n drum 1967- Bucurestiul de altadata - YouTube
,,Suferinţele tânărului Werther”, Johann Wolfgang Goethe | Blogul Giuliei
https://cartilegiuliei.wordpress.com/2015/11/23/suferintele-tanarului-werther-johann-wolfgang-goethe/
Guy de Maupassant | Biography, Short Stories, Novels, Death, & Facts | Britannica
https://www.britannica.com/biography/Guy-de-Maupassant
Cel mai controversat personaj din istoria literaturii. Din dragoste, s-a aruncat în fața trenului
https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/cel-mai-controversat-personaj-din-istoria-2293773.html
https://gointothestory.blcklst.com/great-scene-the-banshees-of-inisherin-8f4bf40412bf
lacul din film este lough acorrymore, un lac glacial (din ce stiu io, singuru' lac glacial din irlanda) care in timpurile noastre este si o sursa de apa pentru asezarile dimprejur. daca vrei sa-l vizitezi, ai sanse foarte mari sa fi singurul vizitator pe acolo, locu-i extrem de calm si pasnic, o adevarata oaza de inspiratie. intors cu spatele la lac, te izbeste in fata un peisaj absolut spectacular ce are ca fundal oceanu' atlantic
Ce lectură încântătoare! Mulțumesc!
Filmul este şi el special, într-adevăr. Mi-a plăcut foarte mult cum l-ai integrat în povestirea ta.