FALA E CHIAR ȚARA
Cetățenii din Republica Moldova au de făcut o alegere crucială: Europa sau Rusia
Sursa: Arhiva autorului
Am învățat, am trăit, am muncit și am hoinărit mai bine de doi ani prin Republica Moldova, mi-am tot „înălțat simțurile” așa cum m-a îndemnat reclama (Chișinăul de seară – bomboane din prune uscate, cu gust dulce – acrișor, învelite într-un strat de ciocolată neagră) mi-am deschis ochii și mintea, am mai șlefuit puțin din piatra ignoranței și mi-am ascuțit curiozitățile la maximum ca nu cumva să ratez vreo fărâmă din întâlnirea cu istoria și cu fabulosul de peste Prut. Eu însumi emigrant (în Noua Zeelandă) și oarecum familiarizat cu noul am trăit toată perioada foarte intens. Propriul turn Babel, în care s-au amestecat lumea slavă, anglo-saxonă, precum și cea europeană, latină, s-a transformat într-o permanentă incursiune, fie în fosta Uniune Sovietică, fie în comunismul est-european sau în capitalismul de rit nou. Gustul acestor întâlniri, exact ca în reclamă, a fost diferit, ca și contactul cu orice spațiu cultural nou căruia ineditul îi oferă veneticului mai întâi dulcele, în timp ce realitatea îl invită să descopere singur acrișorul. Nu sunt sigur dacă tocmai această dualitate a fost sursa marketingului bomboanelor dar, pentru mine, cu siguranță a fost ingredientul care m-a cucerit și datorită căruia am descoperit nu numai o țară, ci și o nouă întreagă planetă, Planeta Moldova! Cu o generație tânără incredibil de matură civic, de profundă în înțelegerea traumelor istorice suferite de părinții lor și de atașată de valorile democrațiilor occidentale.
Am muncit cot la cot și zi de zi cu moldoveni, cu ruși, cu români si cu găgăuzi, cu transnistreni și cu ucraineni, s-a vorbit în rusă (eu mai puțin), în română și în engleză, pentru că planeta are o dimensiune multiculturală de excepție și pentru că este locul în care umorul, istoria, legendele, bucatele și vinul, artele, teatrul bilingv, în română și în rusă, muzica lui Eugeniu Doga și literatura noului val, de după ’90, sunt tot atâtea motive de sinceră admirație.
Dar ca și în România, sub stratul de ciocolată neagră, se află răni profunde, schisme, abuzuri ale statului împotriva propriilor cetățeni, nedreptăți grave niciodată rezolvate, amintirea sfâșietoare a unui război cumplit și permanenta amenințare a imperiului rus, pentru care planeta este și va rămâne doar o altă gubernie, niciodată o țară independentă. Generația tânără, părinții acestei generații, care sunt deja integrați în Europa și care muncesc din Portugalia până în Georgia, și din Finlanda până în Cipru, pot păstra planeta pe orbita ei culturală, economică și politică europeană printr-un vot responsabil și matur la referendumul care urmează. Nu ar fi decât o extensie firească, în logica a tot ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova după 1990. Este suficient că războiul a rupt pământul în două, nu mai este nevoie de încă un rapt generațional.
Suptul din privilegiile pașapoartelor românești, precum și din banii otrăviți și din promisiunile mincinoase oferite de Moscova trebuie să înceteze. Este o atitudine păguboasă prin care moldovenii se vor pune singuri și mereu în plasa unora sau altora. Ei au acum șansa istorică de a construi un stat modern și funcțional, multicultural, independent, alături de democrațiile occidentale. Care, deși imperfecte, sunt garanții consistente ale unui viitor civilizat.
Sacrificiile în numele unor ideologii sau în ale ambițiilor unor criminali care cred că istoria nu se poate scrie fără ei aparțin secolelor trecute.
Moldova are nevoie de prosperitate și de educație solidă, de eradicare urgentă a sărăciei, de infrastructură modernă și de acces imediat la servicii sociale și medicale moderne. Menținerea ei în zona gri este echivalentă cu întoarcerea la perioada rakeților, la disoluția statului, la păstrarea feudei, în care vor prospera numai unii, niciodată țara! Am întâlnit și moldoveni, mai în vârstă, este adevărat, care susțin că integrarea țării lor în UE înseamnă de fapt schimbarea tipului de vasalitate, nicidecum un pas spre bunăstare și autonomie. Această teză este vehiculată în aproape toate fostele state comuniste, state a căror clasă politică este fie coruptă, fie incapabilă să negocieze și să facă față diverselor competiții și provocări politice, militare, energetice, tehnologice, climatice și sociale ale lumii moderne. Este spaima așa zișilor suveraniști, cei care, probabil, au uitat cum eroul lor Ceaușescu, mânat de aceeași obsesie a suveranității, a condus România spre faliment social, poliIc și cultural. Însă, poliIcienii onești ar trebui să explice moldovenilor că votul pentru UE va însemna și o diminuare a suveranității, care este regula de bază în orice club politic în care sunt mai mulți membri, dar că, în același timp, nivelul acestei cedări depinde de inteligența, de moralitatea și de patriotismul celor care negociază în permanență în numele Moldovei. Este o temă prezentată complet fals, pe care o pun pe tapet gospodinii care vor să țină Moldova departe de reguli, standarde și civilizație.
Fabulosul despre care am amintit în text are nenumărate declinări în Moldova, dar numai cine nu a participat la o nuntă tradițională moldovenească nu înțelege exact care este partea ei miraculoasă! Am trăit această experiență și am avut ocazia de a cunoaște foarte mulți oameni, din foarte multe medii și din generații diferite. O doamnă mai în vârstă, apropiată de familia mirelui, era necăjită că nu a avut prea mulți bani pentru darul de nuntă și că deci, lipsesc și motivele de fală, celebra mândrie moldovenească. Mi-ar plăcea să-i pot spune acum doamnei că are ocazia de a face un bine social. Pentru că un DA inteligent la referendum face cât o pungă de aur pentru generația tânără și pentru cele care vor urma. Și care au astfel ocazia de a se făli chiar cu țara lor. Ar fi nu numai un cadou unic, dar și istoric!
Sergiu Toader | Christchurch, Noua Zeelandă
Text publicat de www.realitatea.md | https://realitatea.md/opinie-de-sergiu-toader-fala-e-chiar-tara/
Cunosc experiența ta moldovenească după cum și tu o știi pe-a mea. Ce pot să-ți spun în plus e că la începutul lui ianuarie 1990, când Aurel Dragoș Munteanu m-a întrebat ”unde vrei să mergi?” am spus ”la Chișinău și Cernăuți”, și m-am dus, de dobitoc ce-am fost. Aveam în mână primul pașaport cu prima ștampilă pusă de vameșii moldoveni. Am lucrat cu moldovenii la Chișinău, la deschiderea TVR Moldova. Vinul bun, mâncarea gustoasă, mix-ul cultural ș.a., iată, reprezintă în jur 50 de procente ”întreg”. Acum, că am un gust amar e puțin spus. Dar cel mai trist e faptul că luând în calcul toate furăciunile, rezultatele referendumului reprezită, cu adevărat, starea de fapt din Moldova. La ora la care scriu, rezultatele încă nu sunt finale. Chiar dacă ”Da” va fi un chinuit 50,000...”întreg” 1%, tristețea adevărului stării de fapt e aceeași. Și pericolul și mai mare ce poate să vină peste două săptămâni e ca Maia Snadu să piardă în turul doi - nu este exclus. Să idealizăm imaginea Moldovei și a poporului moldovean nu ajută nimănui, cu atât mai puțin moldovenilor. Mi-am imaginat, și la fel ca mine mulți de dincoace de Prut, că moldovenii vor avea o prezență la vot de peste 75%. Cu toată diaspora lor numeroasă, prezența la vot a fost cu mult sub așteptări. Iar din câți au votat în diaspora, culmea!, 35% au spus ”NU” Uniunii Europene deși acolo trăiesc! Se vede treaba că electoratul pro-rus s-a mobilizat mai bine decât cel pro-moldovean, că mi-e teamă să spun ”pro-occidental”. Dar nu exclud nici că noi, ăștia de dincoace de Prut, avem o imagine greșită, idealizată despre frații moldoveni, comparabilă cu naivitatea mea din 90. Una e-n mintea noastră și alta la Orhei, Bălți, Găgăuzia etc. Pentru că Moldova nu e (doar) Chișinău. În ADN-ul moldovenilor, cu mult mai pregnant decât în ADN-ul românilor este scurtătura, ”istețimea” populară, căutarea continuă a căii mai scurte, mai facile, nu neapărat cea a adevărului sau a rezultatului muncit ci a confortului, a ”bunișorului”, chiar dacă n-avem după ce bea apă, chiar dacă nu ne bazăm pe nimic. Și aceste probleme din ADN nu au cum să nu-și spună cuvântul. Sigur, povestea cu supraviețuirea... că trebuie să fie și cu ăia... și cu ăia... da, știm. Dar nu ține. Ani la rând, în prag de iarnă politicienii moldoveni mergeau la București și la Moscova și cereau... gaz, curent electric, bani pentru pensii și salarii la stat... Ani la rând s-au întâlnit interesele tuturor națiilor de pe teritoriul Moldovei când era vorba de devalizat bugetul, băncile, orice ”bunișor” îi ajuta să se ”descurce”. În fond, acum se plătește o parte din nota de plată. Și poate nu cea mai importantă și în orice caz, nu toată. Cum spunea soția mea moldoveancă, Moldova mai are nevoie, probabil, de încă 35 de ani ca generațiile următoare să înțeleagă care-i direcția corectă. După cum, aș completa eu, de vreme ce încă mai sunt copii de securiști din Decembrie 89 care monopolizează puterea și încă se luptă pentru ea, cum așchia nu sare departe de gard dar nici gardul nu-i departe de așchie, fără presiunea externă nici la București nu s-ar fi schimbat prea multe, știm asta. Doar că la Chișinău presiunea externă vine, dintotdeauna, (și) de la Răsărit ceea ce e cu mult mai complicat. Iar supărarea mea cea mare vine din faptul că 1.majoritatea populației din Moldova este de origine română (70% ”întreg”) și 2.de când cu deciziile SUA și UE privitor la Moldova, cu tot miliardul furat chiar s-au băgat bani, inclusiv din România și asta se vede și pe stradă în Chișinău; dar degeaba. PS: Și Finlanda a fost ocupată de ruși dar când au ales (să fie vreo o sută de ani de-atunci), nu au oscilat, nu au ezitat nicio clipă și nu s-au plimbat între Stockholm și Moscova.
Excelent articol. Felicitari domnule Toader! La cat mai multe, spre folos cat mai multora ..