Este adevărat că una dintre soluții este educația, însă nu doar cea dobândită în școală și în familie. Un vot responsabil vine de la oameni responsabili, iar această responsabilitate se educă… tot prin vot. Nu o dată la patru sau cinci ani, ci de fiecare dată când trebuie luate decizii importante.
Votantul elvețian este mult mai responsabil decât oricare altul deoarece are exercițiul referendumului, care reprezintă vârful unei democrații aproape directe, în care poporul (cât se abuzează azi de acest termen!) știe că votul său contează și poate răsturna orice decizie guvernamentală sau chiar legislativă (votul cetățeanului primează asupra votului parlamentarului!).
Descrierea situației globale în care ne aflăm este justă. Problema este că, dacă în alte țări situația s-a degradat de la nota zece la nota șase, în România am pornit de la șase și am ajuns la doi. Cum poți să îți bați joc în asemenea hal de votul popular printr-un așa-zis referendum care nici măcar nu este obligatoriu? Cum poate cineva să mai aibă încredere în votul său, dacă, după ce a fost chemat la urne, i se spune că opinia exprimată este „interesantă” și „consultativă”, dar nu poate fi aplicată?
Vezi referendumul din Capitală, și nu doar cel privind numărul de parlamentari. Atunci, cine se mai miră că pot fi anulate și alegerile? În democrațiile occidentale, „ne întoarcem la popor o dată la patru ani”. În democrația elvețiană, nu este nevoie de această „întoarcere la popor” pentru că nu există (aproape nu există – vezi cazul Credit Suisse, nimic nu e perfect) decizie majoră în care poporul să nu fie consultat direct, și nu prin intermediari.
Se spune că organizarea unui referendum este complicată și foarte costisitoare. Fals. În epoca digitalizării, dacă s-ar dori cu adevărat, nu ar fi nici scump și nici complicat. Desigur, ar fi nevoie de o perioadă de adaptare până când votul ar deveni într-adevăr responsabil, însă acest lucru se obține prin exercițiu.
În plus, este foarte adevărat că nici măcar în viața privată nu mai ajungem la concluzii comune și trăim într-o lume digitală, binară: zero sau unu. Probabil că, pe măsură ce începem să pierdem neuroni în stil „Singularity”, pierdem și simțul auzului. Nu ne mai ascultăm unii pe alții și începem să avem reale probleme psihologice.
Oare câți români nu s-au bucurat că alegerile au fost anulate, fiind în același timp tulburați de faptul că știu clar că acest lucru nu este în regulă? Câți nu speră astăzi ca Georgescu să fie interzis, pentru că, iată, democrația nu ne mai poate apăra? Se pare că nota de plată a venit și este mult mai mare decât ne-am fi așteptat.
Mulțumiri, Ray! Cum spui bulibaseala cu numărul voturilor, cu procedura si formatul votării ( electronic, prin corespondență etc) sunt sunt permise intenționat de politicieni si de serviciile speciale, pentru că le permite să joingleze cu ele. Tehnologia de astazi permite ca votarea sa fie perfecta, procedura si numărătoare. Mai mult, am putea avea rezultatele în timp real dar, repet, ticăloșii preferă ștampila si turul ca asta au învățat; sa numere strâmb! In rest, sunt norocos sa am cititori mai inteligenti decat mine si ale căror comentarii sunt mai bune decat textul:))))! Va multumesc tuturor celor care investiți timp și minte in a scrie aici cate ceva.
Multumesc, Andrei! Nu e de la mine, e de la Pamfil Șeicaru ( "ce-i trebuie unui gazetar? Doar cinste si gramatică!" . Ambele, treburi complicate! La orice varsta:)!
Marea hiba a democratiei este ca ea functioneaza pe masura asteptarilor doar cand este aplicata unui public educat in integralitatea lui.
Ori asa ceva, intr-o lume in care algoritmii dicteaza tot mai mult, iar oamenii gandesc tot mai putin, a devenit imposibil (nu stiu daca o democratie ca la carte chiar a fost vreodata posibila, dar in prezent este in mod cert o iluzie).
Deci trebuie sa evoluam dincolo de democratie. Ne trebuie o democratie 2.0, ceva.
E plictisitor să-ți dau dreptate, dar asa e! Democrația nu a funcționat niciodată decât într-o anumită măsură. Cred ca este cea mai suportabilă formă de tiranie, cea a majorității:)!
Este primul articol pe care ți-l citesc și îmi place. :)
Militam și eu pentru restângerea votului doar la cei cu o anumită educație, dar nu știam că se numește epistocrație. Comparația cu permisul de conducere mi-a dat un pic fiori - poate în State sau în alte părți ale lumii primește permis de conducere doar cine merită, dar în România sunt mii de cazuri cunoscute în care permisul s-a luat doar pe șpagă (și încă funcționează sistemul ăsta).
Mulțumiri! Încercați și altele, din arhiva sau mai recente, s-ar putea sa va placa si mai mult sau , dimpotrivă, sa va determine să vă dezabonati:)! Oricum ar fi multumesc ca ati deschis "usa" !
Este adevărat că una dintre soluții este educația, însă nu doar cea dobândită în școală și în familie. Un vot responsabil vine de la oameni responsabili, iar această responsabilitate se educă… tot prin vot. Nu o dată la patru sau cinci ani, ci de fiecare dată când trebuie luate decizii importante.
Votantul elvețian este mult mai responsabil decât oricare altul deoarece are exercițiul referendumului, care reprezintă vârful unei democrații aproape directe, în care poporul (cât se abuzează azi de acest termen!) știe că votul său contează și poate răsturna orice decizie guvernamentală sau chiar legislativă (votul cetățeanului primează asupra votului parlamentarului!).
Descrierea situației globale în care ne aflăm este justă. Problema este că, dacă în alte țări situația s-a degradat de la nota zece la nota șase, în România am pornit de la șase și am ajuns la doi. Cum poți să îți bați joc în asemenea hal de votul popular printr-un așa-zis referendum care nici măcar nu este obligatoriu? Cum poate cineva să mai aibă încredere în votul său, dacă, după ce a fost chemat la urne, i se spune că opinia exprimată este „interesantă” și „consultativă”, dar nu poate fi aplicată?
Vezi referendumul din Capitală, și nu doar cel privind numărul de parlamentari. Atunci, cine se mai miră că pot fi anulate și alegerile? În democrațiile occidentale, „ne întoarcem la popor o dată la patru ani”. În democrația elvețiană, nu este nevoie de această „întoarcere la popor” pentru că nu există (aproape nu există – vezi cazul Credit Suisse, nimic nu e perfect) decizie majoră în care poporul să nu fie consultat direct, și nu prin intermediari.
Se spune că organizarea unui referendum este complicată și foarte costisitoare. Fals. În epoca digitalizării, dacă s-ar dori cu adevărat, nu ar fi nici scump și nici complicat. Desigur, ar fi nevoie de o perioadă de adaptare până când votul ar deveni într-adevăr responsabil, însă acest lucru se obține prin exercițiu.
În plus, este foarte adevărat că nici măcar în viața privată nu mai ajungem la concluzii comune și trăim într-o lume digitală, binară: zero sau unu. Probabil că, pe măsură ce începem să pierdem neuroni în stil „Singularity”, pierdem și simțul auzului. Nu ne mai ascultăm unii pe alții și începem să avem reale probleme psihologice.
Oare câți români nu s-au bucurat că alegerile au fost anulate, fiind în același timp tulburați de faptul că știu clar că acest lucru nu este în regulă? Câți nu speră astăzi ca Georgescu să fie interzis, pentru că, iată, democrația nu ne mai poate apăra? Se pare că nota de plată a venit și este mult mai mare decât ne-am fi așteptat.
Felicitări, Sergiu, pentru articol!
Mulțumiri, Ray! Cum spui bulibaseala cu numărul voturilor, cu procedura si formatul votării ( electronic, prin corespondență etc) sunt sunt permise intenționat de politicieni si de serviciile speciale, pentru că le permite să joingleze cu ele. Tehnologia de astazi permite ca votarea sa fie perfecta, procedura si numărătoare. Mai mult, am putea avea rezultatele în timp real dar, repet, ticăloșii preferă ștampila si turul ca asta au învățat; sa numere strâmb! In rest, sunt norocos sa am cititori mai inteligenti decat mine si ale căror comentarii sunt mai bune decat textul:))))! Va multumesc tuturor celor care investiți timp și minte in a scrie aici cate ceva.
N-am citit, las pe diseara!
Dar mi-a placut intro-ul: texte bazate pe... gramatica! :)))
So true!
.
Spor la scris!
Multumesc, Andrei! Nu e de la mine, e de la Pamfil Șeicaru ( "ce-i trebuie unui gazetar? Doar cinste si gramatică!" . Ambele, treburi complicate! La orice varsta:)!
Am citit, dar in urmatoarea seara :)))
Marea hiba a democratiei este ca ea functioneaza pe masura asteptarilor doar cand este aplicata unui public educat in integralitatea lui.
Ori asa ceva, intr-o lume in care algoritmii dicteaza tot mai mult, iar oamenii gandesc tot mai putin, a devenit imposibil (nu stiu daca o democratie ca la carte chiar a fost vreodata posibila, dar in prezent este in mod cert o iluzie).
Deci trebuie sa evoluam dincolo de democratie. Ne trebuie o democratie 2.0, ceva.
E plictisitor să-ți dau dreptate, dar asa e! Democrația nu a funcționat niciodată decât într-o anumită măsură. Cred ca este cea mai suportabilă formă de tiranie, cea a majorității:)!
Este primul articol pe care ți-l citesc și îmi place. :)
Militam și eu pentru restângerea votului doar la cei cu o anumită educație, dar nu știam că se numește epistocrație. Comparația cu permisul de conducere mi-a dat un pic fiori - poate în State sau în alte părți ale lumii primește permis de conducere doar cine merită, dar în România sunt mii de cazuri cunoscute în care permisul s-a luat doar pe șpagă (și încă funcționează sistemul ăsta).
Mulțumiri! Încercați și altele, din arhiva sau mai recente, s-ar putea sa va placa si mai mult sau , dimpotrivă, sa va determine să vă dezabonati:)! Oricum ar fi multumesc ca ati deschis "usa" !
Clar că am să răsfoiesc și arhiva. :)