8 Comments
Jul 26Liked by Sergiu Toader

Vestea buna si vestea mai putin buna. Intersectia asta dintre interesele economice si cele politice pun o presiunea uriasa asupra sportului, cu toate problemele etice aparute aici. Lucrurile nu se vor schimba atat timp cate este privit doar ca mijloc si nu ca scop. Este folosit atat de mult incat vorbim deja de "geoeconosport", in jocul soft power dintre democratii si "democraturi". Vestea buna e ca indiferent daca ne vom muta cu totul in cloud sau nu, sub asaltul AI, sportul va ramane unul dintre putinele domenii autentice. Asta nu se va schimba. La ceremonia deschidere, daca nu va ploua :), sunt sigur ca vom avea multe mesaje despre societatea de acum si cea care va veni. Ca de obicei, depinde doar de noi ce intelegem si mai ales ce alegem.

Expand full comment
author

Mie mi se pare ca politica a încălecat demult sportul, ca i-a furat spiritul si fair play ul. Un exemplu care imi vine in minte este Qatarul. Care și-a cumpărat un campionat mondial de fotbal, cu oficiali cu tot.Discuția e lungă, sportul e complicat, dovada ca performanțele de astăzi sunt o combinatie de tehnologie, farma, psihologie, marketing, management etc. Tu stii mai bine:)!

Expand full comment

Asa e, din pacate. Qatarul e cel mai bun exemplu. E tare complicat, dar merita tot efortul. Mai ales ca nimic nu mai e simplu in ziua de azi. Incercam sa stim cat mai mult... printre spini:)!

Expand full comment
Jul 26Liked by Sergiu Toader

ar trebui ...

am putea ...

ce bine ar fi ...

toate acestea sunt, intr-o engleza de balta, vise de popa beteag. adica mult prea ideale ca sa se poata intampla. da, as vrea, visez la asa ceva dar ... vise de popa beteag.

asa ca atat cat o sa ma uit la olimpiada, o sa o privesc din punct de vedere al eforturilor depuse de sportivi si munca enorma depusa de echipele din spatele lor. si cu siguranta o sa aplaud in fata televizorului

Expand full comment
author

Apucături de om înțelept:)! Vizionare plăcută!

Expand full comment
Jul 26Liked by Sergiu Toader

salutari si toate cele bune! fie ca atat romania cat si noua zeelanda sa castige cel putin o medalie

Expand full comment
Jul 26·edited Jul 26Liked by Sergiu Toader

Habar n-am avut de performanta Romaniei la Olimpiada din '84, un an inainte sa ma nasc... E ceva ce nu se va repeta prea curand, fiindca Romania e un stat esuat. Alinarea sunt sclipirile individuale care apar ici-colo, pentru care statul roman nu face mai nimic, doar sa-si inghesuie politicienii la poze, cand vreun sportiv revine in tara, ca si cum stralucirea performantei autentice a altcuiva le-ar conferi si lor mai multa credibilitate.

.

Iar armele... armele ar trebui sa taca pentru totdeauna, nu doar pe durata unei competitii sportive. Ar fi, insa, un inceput - dar suntem foarte departe de el.

Expand full comment
author

Sunt niste povești extraordinare cu sportivii români ai olimpiadelor ( handbalistii români, exceptionala echipă cu Birtalan, Penu si gasca și-au lasat toți mustata:))), exista fotografii, se credeau toți mușchetari), trebuie doar descoperite:)! Sa speram la mai multe si la mai bine!

Expand full comment